Fiul lui Sile Cămătaru a fost prins de polițiști după ce au fost trase în aer mai multe focuri de avertisment.
Oamenii legii au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare fiindcă a refuzat să oprească la un control în trafic.
Bărbatul era căutat de polițiști de două luni, după ce a înjunghiat un tânăr într-un club din Timișoara.
Albert Balint, fiul lui Sile Cămătaru, se află în acest moment la Timișoara, la audieri. Acesta va fi reținut pentru incidentul din luna octombrie.
Polițiștii au încercat să-l oprească după ce au remarcat că avea numere de înmatriculare străine. I-au făcut semn să oprească mașina, dar a refuzat. Autoritățile s-au văzut nevoite să-l urmărească în trafic, însă la un moment dat acesta a părăsit autoturismul și a fugit. Polițiștii l-au somat, iar apoi au tras un foc un plan vertical și, în cele din urmă, au reușit să-i imobilizeze și să-l ducă la secție pentru audieri.
Deși se afla la volan, nu are permis de conducere. Acesta urmează să fie reținut pentru incidentul din octombrie. Fiul lui Cămătaru l-a înjunghiat cu un cuţit, în faţa unui club de manele din Timişoara, pe un tânăr de 29 de ani. În urma incidentului, acesta a fost dus la spital, unde a avut nevoie de îngrijiri medicale, arata antena3.
Vezi și
EXCLUSIV Ludovic Orban l-a sunat pe Dumitru Coarnă! E oficial: S-au înțeles în privința pensiilor și salariilor polițiștilor
Greu de ‘ucis’! Colonelul Paraschiv, ‘Fantoma Albă’ de la protestul din 10 august, rămâne la șefia Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei
Reacții negative la adresa lui Marcel Vela, după ce la întânirea programată cu sindicaliștii s-au dus doar Traian Berbeceanu și Bogdan Despescu
Urmărire ca-n filme! Polițiștii au răspuns prompt!
Trending

28-02-2026 21:25Politica
Statul îi taie lui Călin Georgescu o sursă de venit. Va primi o valoare mai mică, chiar dacă are și doctorat

28-02-2026 20:02Actual
„Ungaria poate să zică: Uite luăm noi niște bucăți din Transilvania”. Istoricul Armand Goșu, scenariu apocaliptic pentru România

28-02-2026 19:17Sondaje
Republica Moldova refuză unirea cu România. Datele ultimului sondaj realizat peste Prut sunt clare

28-02-2026 22:44Actual
Amendă de 9.000 de lei pentru românii care stau la curte și fac acest gest banal. Mulți comit greșeala și se trezesc cu reclamație

28-02-2026 22:01Politica
Lia Olguța Vasilescu exultă. Un alt proiect cu bani din PNRR a ajuns la final pentru craiovenii săi

08:50Actual
Necazul Ninei Iliescu, soția lui Ion Iliescu. Fosta primă-doamnă și-a dorit cu tot dinadinsul să îi ofere soțului său un copil

09:27Actual
Noua zonă corporatistă a Capitalei. Firmele mari se înghesuie să își închirieze birouri pentru a fi aproape de viitorii absolvenți

28-02-2026 18:30Entertainment
Gâlceava intelectualilor. Dan Alexe: Stelian Tănase a fost purtătorul de geantă ideologică al lui Dragnea și Antonescu

10:00Actual
Business-ul care o îmbogățește pe Valentina Pelinel. Soția milionarului Cristian Borcea este implicată în multe proiecte

12:08Actual



