Urmează zile de foc! Florin Roman, despre noua rundă de negocieri cu PSD și USR: 'O să încercăm formarea unui guvern în jurul unui premier PNL'

Autor: Ion Motea

Publicat: 02-11-2021 22:16

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Vicepreședintele PNL, Florin Roman, a precizat că flexibilizarea negocierilor pentru formarea guvernului se vor face atât cu cei de la PSD, cât și cu USR.


Oficial, am avut o ședință de partid la care au participat toți președinții de filiale județene, alături de cei din conducere, liberă, nu ca pe vremea lui Orban, care venea cu propuneri, iar noi le votam. Am hotărât să flexibilizăm discuțiile cu PSD și USR și să încercăm formarea unui guvern în jurul unui premier PNL. Abia după finalizarea negocierilor vom avea soluția finală. Exista colegi care dau pe surse diferite informații. Nu exista 60%, 50% sau 70-30% către o formațiune sau alta
”, a declarat Florin Roman la Realitatea PLUS.

Vezi și:


SURSE Se conturează un posibil Guvern PNL-PSD-UDMR: Posibile nume care ar urma să facă parte din Executiv


Se fac primii pași pentru formarea unui Guvern PNL-PSD. Florin Cîțu: ‘Biroul Politic Național a aprobat flexibilizarea mandatului de negociere cu forțele democratice din Parlamentul României’


Dacian Cioloș: ‘PNL poartă discuții intense cu PSD. Au început deja să discute împărțirea de ministere’

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri