Ursula von der Leyen a transmis un mesaj în română. Șefa Comisiei Europene trage un semnal de alarmă: „O amenințare serioasă”

Autor: Alexandru Dumitrache

Publicat: 14-09-2025 19:53

Actualizat: 14-09-2025 20:07

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook / European Commission

Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, a avut un mesaj de susținere pentru România, duminică, pe Twitter, după ce o dronă rusească a intrat în spațiul aerian al țării noastre în cursul zilei de 13 septembrie 2025.

Mai multe reacții din NATO și din UE au venit în urma problemelor apărute pe pământ românesc. Toate detaliile, în rândurile următoare.

„Incursiunea Rusiei în spațiul aerian al României este o încălcare flagrantă a suveranității UE”, spune Ursula von der Leyen

Șefa executivului european a comunicat faptul că situația „reprezintă o încălcare flagrantă a suveranității UE și o amenințare serioasă la adresa securității regionale”.

„Lucrăm în cooperare strânsă cu România și cu celelalte state membre pentru a proteja teritoriul UE”, a adăugat Ursula von der Leyen.

Ultima parte a mesajului acesteia a fost în limba română. „Suntem solidari cu România”, a încheiat președinta Comisiei Europene.

NU RATA: Polonezii pun tunurile pe statele occidentale. Ministrul de Externe susține că nimeni nu vrea, de fapt, să intre într-un conflict direct cu Rusia: „Nu văd doritori”

Ambasadorul Rusiei la București, convocat la sediul MAE

A mai avut loc un moment important în cursul zilei de 14 septembrie 2025. Vladimir Lipaev, ambasadorul Federației Ruse în țara noastră, a fost convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe.

„Convocarea la Ministerul Afacerilor Externe a ambasadorului Federației Ruse la București.

Din dispoziția ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federației Ruse la București a fost convocat astăzi, 14 septembrie 2025, la sediul Ministerului Afacerilor Externe în legătură cu încălcarea spațiului aerian al României de o dronă rusească în cursul zilei de 13 septembrie 2025.

Partea română a transmis protestul ferm față de acest act inacceptabil și iresponsabil, care reprezintă o violare a suveranității României. Astfel de situații recurente determină escaladarea și amplificarea amenințărilor la adresa situației de securitate regionale. S-a solicitat părții ruse să ia neîntârziat toate măsurile care se impun pentru a evita pe viitor încălcarea spațiului aerian al României.

România este în permanent contact cu aliații săi și cu ceilalți membri UE”, a transmis MAE pe Facebook

Șefa diplomației Uniunii Europene: „O încălcare inacceptabilă a suveranității unui stat membru al UE”

Kaja Kallas, șefa diplomației UE, s-a exprimat, la rândul său, în legătură cu intruziunea dronei Moscovei în spațiul aerian al României.

Ea a catalogat totul drept „o încălcare inacceptabilă a suveranității unui stat membru al UE”. Kallas a adăugat că escaladarea „amenință securitatea regională”, la fel cum a procedat și Ursula von der Leyen.

În încheiere, șefa diplomației Uniunii Europene a notat următorul lucru: „Ne exprimăm solidaritatea cu România”.

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri