Economica.net anunță că Florina Prisecaru, om de bază al fostului ministru al Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, apropiatul lui Liviu Dragnea, are șanse mari să revină într-o funcție-cheie din Guvern, conform unor surse politice și din zona organismelor de control.
Potrivit sursei citate, ministrul Economiei, Claudiu Năsui, ar vrea să o numească director general, după ce inițial o propusese ca secretar general, decizie care a generat reacții „adverse” atât în Minister cât și în coaliția de guvernare.
În toamna anului 2019, la solicitarea CNSAS, Curtea de Apel București a decis că Prisecaru a colaborat cu Securitatea. Decizia, însă, nu a fost definitivă.
„Admite cererea. Constată că pârâta a fost colaborator al Securităţii în sensul art. 2 alin. b din O.U.G. nr. 24/2008. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recursul urmând a fi depus la sediul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a Contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată la data de 06.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.”, se arată în soluția CAB.
Vezi și
Ușor-ușor, se confirmă informația publicată de Bugetul.ro! Ministrul de Interne îi taie atribuțiile lui Bogdan Despescu
Toți pensionarii sunt vizați! Ce se va întâmpla cu banii
















