În iulie, Toni Greblă era acuzat de Clotilde Armand că și-a mărit artificial salariul pe care îl încasează de la stat, pentru postul de șef al Autorității Electorale Permanente (AEP). Scandalul de la vremea aceea, în care fosta primăriță îl acuza că închis ochii la fraudarea alegerilor, s-a stins, dar după cazul Călin Georgescu, bugetarul a revenit în atenția publică. Mai multe ONG-uri au făcut petiții prin care îi cer demisia, iar USR s-a alăturat demersului. Partidul condus de Elena Lasconi vrea să-l vadă cum pleacă din funcție cât mai rapid posibil.
Din luna martie a anului 2023, Greblă este șeful AEP și are un mandat pe 8 ani. Fostul prefect al Capitalei a fost numit, la vremea respectivă, de politicieni din PNL și PSD. Primele alegeri pe care le-a prins, din această funcție, au fost cele locale, unde nu au fost incidente (excepție fiind cel cu Clotilde Armand - vezi AICI detalii).

Marea provocare a venit abia la prezidențiale, când l-a lăsat pe Călin Georgescu să candideze (vina este și a BEC), iar soția sa îți arăta admirația pentru independent, pe rețelele de socializare. Nu a avut suspiciuni nici când a văzut că are zero cheltuieli de campanie (fals grosolan, dar așa scria în acte). Din vina candidatului, au fost anulate voturile, turul 1 și 2. Situația ar fi putut fi prevenită, dacă șeful AEP, Toni Greblă, era puțin mai atent.
Cererea pentru demiterea lui Toni Greblă a fost depusă în Parlament de membri USR. Cer revocarea șefului AEP în cel mai scurt timp posibil
Pe data de 9 decembrie, USR a transmis că a depus un proiect de Hotărâre în Parlament pentru revocarea lui Toni Greblă din funcția de președinte al AEP.
„USR solicită conducerii Camerei Deputaților și Senatului convocarea unei ședințe comune a celor două Camere ale Parlamentului pentru revocarea lui Toni Greblă din funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente. Este inacceptabil ca acesta să rămână la conducerea AEP și să se mai ocupe de organizarea alegerilor în România, dat fiind modul catastrofal în care și-a exercitat atribuțiile de la preluarea funcției”, se arată în mesaj, conform Libertatea.
Partidul a acuzat inclusiv „lipsa unor acțiuni de control concrete din partea AEP”, care „este cu atât mai flagrantă dacă o punem în oglindă cu faptul că Parchetul General s-a autosesizat cu privire la cheltuielile de campanie nedeclarate și alte infracțiuni electorale asociate”.














