"Astăzi, Camera Deputaţilor a ridicat la nivel de valoare constituţională impostura şi furtul intelectual. Am avut de ales în Camera Deputaţilor între mai mulţi candidaţi un candidat pentru CCR cu o pregătire profesională impecabilă, cu studii făcute temeinic, cu lucrări ştiinţifice publicate, cu activitate de cadru didactic şi activitate în magistratură cu o activitate civică importantă. (...) Vorbesc despre judecătorul Cristi Danileţ, propus de USR", a declarat Stelian Ion la Parlament, după şedinţa de plen.
El a susţinut că Bogdan Licu - propunerea PSD - are 'pregătire precară' din timpul liceului, note foarte slabe şi la Bacalaureat.
"De asemenea, a urmat nişte cursuri la o facultate obscură, de Drept, la 'Spiru Haret', a avut note foarte mici la licenţă. Semnalele pe care le trag, astăzi, Camera Deputaţilor şi Parlamentul României este acela că, dacă ai o pregătire precară, o pregătire care poate fi contestată (...), poţi avea toate şansele, dacă eşti susţinut politic, să fii numit la CCR în funcţia de judecător. Este o palmă peste obrazul celor care şi-au făcut studiile la timp, este o palmă peste obrazul magistraţilor care au facultatea la zi, care nu au plagiat", a adăugat Stelian Ion.
Deputatul USR a afirmat că "Bogdan Licu a plagiat tocmai din lucrarea judecătorului Cristi Danileţ, pe care l-a avut drept contracandidat".
"Este foarte trist, vom ataca la Curtea Constituţională această numire. Am observat şi din dosarul de candidatură, nu s-a depus de către candidatul Bogdan Licu actul de studii, nu s-a depus acea diplomă de licenţă contestată, pe care am văzut-o prin presă, din care am aflat notele foarte mici obţinute la sfârşitul facultăţii. De asemenea, nu s-au depus alte acte relevante. Vom ataca şi sub aspect procedural, este foarte greşit modul în care s-a desfăşurat activitatea de audiere la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, unde în final s-a dat un vot pentru toţi candidaţii odată, lipsindu-ne de posibilitatea de a avea un aviz negativ", a mai susţinut Stelian Ion.
Camera Deputaţilor l-a ales, marţi, pe actualul procuror general adjunct Bogdan Licu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională.
Licu, propus de PSD pentru această funcţie, a obţinut 208 voturi "pentru" şi 93 "împotrivă".
Ceilalţi candidaţi au fost Cristi Danileţ, susţinut de USR, şi prof. univ. Ioan Sabău-Pop - din partea AUR, informează agerpres.ro


















