Autoritățile au planuri mari! Cei care vor dori să cumpere un autoturism la mâna a doua vor primi un ajutor uriaș. Autoritățile vor să implementeze un program prin care cei care vor vrea să achiziționeze mașini second-hand vor avea la dispoziţie un sistem care le va oferi informaţii despre kilometrajul şi daunele automobilelor.
Serviciul va fi pus la dispoziție de către Registrul Auto Român, cu sprijinul ASF.
Practic, printr-un SMS transmis către Registrul Auto Român, cumpărătorii pot afla date despre istoricul de kilometri ai unui autovehicul, eventuale deficiențe avute în timp ale acestuia, precum și informații generale despre daunele înregistrate de către acel autovehicul. Piața auto second-hand din România a fost în ultimii ani subiectul unor dezbateri aprinse cu privire la falsificarea sau ascunderea unor informații relevante asupra uzurii sau stării tehnice a unui autovehicul, informează Digi24.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, în limitele furnizării unor informații care se supun reglementărilor de protecție a datelor, va sprijini acest proiect prin transmiterea de informații privind cazierul de daune al fiecărui autovehicul pentru care a fost deschis vreun dosar de daună.
„Șoferii din România, consumatori de produse de asigurări, trebuie sprijiniți, informați și protejați de către ASF și RAR. Implementarea acestor proiecte ambițioase devine din acest moment prioritatea numărul unu atât pentru sectorul de protecție a consumatorilor din ASF, cât și pentru Registrul Auto Român. Vom prezenta periodic buletine informative cu privire la stadiul de implementare a acestor proiecte. Avem încredere că împreună vom însănătoși cele două piețe conexe care trebuie să se adapteze nevoilor consumatorilor”, a declarat domnul Ovidiu Wlassopol, Prim-vicepreședinte ASF.
Vezi și Documente EXCLUSIVE! ȘANTAJ și abuz în serviciu – acuze grave la adresa ministrului demisionar al Tineretului și Sportului
Surpriză de proporţii: Milionară sexy în noul Guvern - averea fabuloasă a unei deputate care ar putea deveni ministru
Tudor Chirilă reacționează, după ce a fost acuzat că ar fi în spatele protestelor #rezist: “Mă declar vinovat”
Vreți să vă cumpărați o mașină la mâna a doua? Cum veți afla TOTUL despre ea într-un minut
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial
Pensie anticipată 2026. Tot ce trebuie să știi despre ieșirea din câmpul muncii, înainte de termen

15 marSocial



