Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a transmis joi pe pagina de facebook că demiterea sa din postul de șef al Autorității a ajuns subiect de pariuri. Acesta punctează faptul că până în ultima oră a ultimei zile va ține apăsat piciorul în accelerație în direcția pe care această autoritate o are de ceva timp.
"Schimbarea mea a ajuns subiect de pariuri
O fi săptămâna asta, o fi peste o lună, o fi peste un an?
Eu aș miza pe faptul că până în ultima oră a ultimei zile voi ține apăsat piciorul în accelerație în direcția pe care această autoritate o are de ceva timp", a transmis șeful ANPC
Acesta spune că are convingerea că multe dintre lucrurile bune începute vor continua.
"Aș mai miza și pe faptul că drepturile consumatorilor vor trebui respectate și după plecarea mea și după plecarea următorului și tot așa.
Sunt multe proiectele pe care unii și alții încearcă să mi le blocheze dar știu sigur că sunt mai multi cei care ne sprijină!
România este un stat suveran iar cetățenii ei sunt la fel de europeni ca toți ceilalți!
Cu Dumnezeu înainte", a transmis Horia Constantinescu
Va fi demis șeful ANPC? Horia Constantinescu: Schimbarea mea a ajuns subiect de pariuri
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

20 marEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

09:21Horoscop
Taxă pe horoscop, noua găselniță pentru pacienții spitalelor din România. Plata nu are nicio justificare pentru actul medical, ci doar pentru curiozitate
Articole Similare

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

19 marActual



