Va fi implementat transportul cu autobuze electrice! Unde se va întâmpla asta

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 23-08-2018 16:14

Actualizat: 23-08-2018 15:39

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Primăria din Alexandria își dorește să fie primul oraș din țară care să aibă transportul exclusiv format din autobuze electrice. Alexandria este al doilea oraș,primul fiind Cluj, care își dorește să pună la punct un sistem de transport în comun cu autobuze electrice.


„În cadrul proiectului sunt prevăzute pe lângă achiziţia autobuzelor electrice şi amenajarea infrastructurii de transport – staţii de călători, autobază, depou aferent, staţii de încărcare şi parcare de tip park&ride, piste de biciclete, staţii de bike sharing şi reabilitarea traseelor pietonale. Sunt prevăzute a fi achiziţionate 10 autobuze electrice care vor intra în dotarea operatorului de transport local. În prezent în Alexandria operatorul de transport local face parte din ADI (Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară) de transport local care operează inclusiv pe teritoriul comunelor limitrofe. În perspectiva accesării fondurilor nerambursabile în vederea realizării investiţiilor privind transportul local de călători, acesta se va desfăşura doar pe traseele aferente municipiului Alexandria”
, a spus Augustin Ioan, viceprimarul municipiului Alexandria, potrivit zf.ro

Valoarea totală a investiţiilor, ce vor fi realizate din fonduri europene, se va ridica la peste 17 milioane de euro.

„Valoarea prealocărilor pentru Alexandria, în vederea realizării investiţiilor privind transportul local de călători, transportul nemotorizat şi infrastructura aferentă - piste de biciclete – reabilitarea şi modernizarea zonelor pietonale, se ridică la 17,07 mil. euro – conform acordului de negociere privind alocările financiare pentru Axa Prioritară 4 a POR 2014-2020, ceea ce reprezintă fonduri europene nerambursabile şi reprezintă maxim 98% din valoarea eligibilă a proiectului la care se vor adăuga 2% cofinanţarea solicitandului cât şi valoarea cheltuielilor neeligibile aferente proiectului”, a spus viceprimarul municipiului Alexandria, potrivit zf.ro.


Vezi și De mâine se aplică această lege! Toți conducătorii auto din România vor avea acest drept

EXCLUSIV! Ecaterina Andronescu „atacă” subiectul momentului! Atuul pe care îl are în războiul cu Liviu Dragnea


Un colos din Londra intră în forță pe piața locală! Sute de locuri de muncă, puse la bătaie! Investiție masivă
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri