În contextul inflației tot mai mari, scumpirile au afectat toate domeniile de activitate. Printre acestea se numără și industria HoReCa, unde creșterile de preț sunt semnificative. Astfel, pentru români va fi tot mai dificil să meargă în concediu la mare sau la munte. În plus, și alte destinații de vacanță preferate de compatrioți se confruntă cu aceleași probleme.
Valul de scumpiri continuă în țara noastră, astfel că prețurile cresc de la un an la altul într-un ritm susținut. Unul dintre domeniile care resimte din plin acest lucru este HoReCa.
Vacanțele de vară ar putea deveni un vis pentru majoritatea românilor
Astfel, prețurile de cazare la hoteluri și pensiuni au crescut semnificativ față de anul trecut. În plus, și în restaurante clienții trebuie să scoată din buzunar bani mai mulți. La toate acestea s-ar mai putea adăuga și eliminarea voucherelor de vacanță, variantă luată tot mai mult în calcul de guvernanți. În aceste condiții, puțini români își vor mai permite o vacanță la malul Mării Negre sau la munte.
„Voucherele de vacanță s-au redus ca valoare dar și ca pondere în bugetul de familie. Fără vouchere, multe destinații de vacanță vor fi aproape goale, pentru că aproape 80% erau programate cu aceste vouchere. Prețurile au crescut atât de mult, încât multe dintre destinațiile autohtone au devenit greu accesibile majorității populației”, a declarat analistul financiar Adrian Negrescu.
În medie, românii alocă în prezent aproximativ 2.000 de euro pentru vacanța de vară. Această sumă ar putea deveni, în curând, insuficientă pentru un sejur la mare sau la munte.
Potrivit specialiștilor din domeniu, anul acesta, prețurile de pe litoralul românesc sunt mai mari cu până la 18% față de 2024, iar aceste majorări ar putea continua în următoarele luni.
„Vedem o creștere a prețurilor de până la 18% față de anii anteriori”, a explicat un agent de turism.
Destinațiile preferate de compatrioți sunt tot mai scumpe
Scumpiri majore se înregistrează însă și în alte țări din Europa preferate de români ca destinații de vacanță. De exemplu, în Grecia și Turcia, prețurile sunt chiar şi cu 35% mai mari comparativ cu anul trecut, în timp ce în Bulgaria se înregistrează o creștere de până la 20%.
„Prețurile la cazare în special la hotelurile bune dacă vorbim de all inclusive sau ultra all inclusiv se observă o creștere între 20% cum e Bulgaria, până la 35% cum e Grecia sau Turcia”, a declarat Roxana Ilinca, director al unei agenții de turism.



















