Vaccinarea ar putea deveni obligatorie chiar și pentru salariați, conform unui proiect de lege aflat pe masa parlamentarilor. Febra vaccinării obligatorii a cuprins întreaga Românie, iar Senatul a votat favorabil obligativitatea părinților de a-și vaccina copiii. Acest proiect de act normativ dorește să vaccineze chiar și angajații.
În acest sens, angajatorii ar trebui să urmărească proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor din România, care se află momentan în dezbatere parlamentară. Acest proiect prevede amenzi serioase pentru acei angajatori care nu vor suportă din bugetul propriu vaccinarea salariaților, atunci când situația o cere, informează legislatiamuncii.manager.ro.
Angajatorii ar putea fi amendați cu sume care ajung și la 10.000 de lei. Cheltuielile cu vaccinarea vor fi deductibile fiscal, astfel că antreprenorii nu vor avea de suferit.
„Angajatorii, persoane fizice sau juridice, suportă, din bugetul propriu, costurile pentru vaccinurile și administrarea acestora personalului propriu care, prin natura profesiei sau a formării pe care o urmează, este expus la riscul de infectare sau poate reprezenta o sursă de infecție, care ar putea pune în pericol sănătatea publică, ori a cărui vaccinare, potrivit legii, este obligatorie", este trecut în proiectul de lege votat de Senat.
În proiectul cu pricina este evidențiat și faptul că acei angajatori care nu se supun legislației în vigoare vor primi, în prima fază, doar un avertisment. Ulterior, dacă aceștia nu se vor supune legislației, se va trece la amenzi cuprinste între 500 și 1.000 de lei.
Dacă nici după a doua constatare angajatorul nu va lua măsuri, amenda va crește între 2.500 și 5.00 de lei, în final ea ajungând chiar și la 10.000 de lei.
Proiectul de lege a fost votat de senatori și urmează ca el să ajungă în plenul Camerei Deputaților, care este for decizional în acest caz.
Vezi și Un colos lituanian „ATACĂ” piața din România! I-a decis soarta fostei fabrici de bere Gambrinus – ce se va alege de ea
EXCLUSIV! Lovitură de teatru! „Secretara lui Dragnea” și-a dat DEMISIA! Cum și-a motivat plecarea
Vaccinarea, obligatorie pentru salariați! Legea pe care o pregătesc „ALEȘII”
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial



