Vaccinul produs de Pfizer și BioNTech nu necesită un 'update' la noile variante de Covid-19, dar se ia în calcul administrarea unei a treia doze

Autor: Ion Motea

Publicat: 10-08-2021 16:15

Actualizat: 10-08-2021 16:02

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Șeful BioNTech, Ugur Sahin, a declarat că vaccinul anti-COVID-19 produs de laboratoarele Pfizer și BioNTech nu trebuie "deocamdată" adaptat la noile variante de coronavirus în circulație.


"Este posibil ca în următoarele 6-12 luni să apară o variantă care necesită adaptarea vaccinului, însă deocamdată nu este cazul", a spus Ugur Sahin.

"Luarea unei decizii acum s-ar putea dovedi a fi greşită, dacă în trei sau şase luni va domina o altă variantă", a adăugat el.

Potrivit acestuia, o astfel de decizie ar trebui luată numai dacă "vaccinul existent nu este eficient sau nu este optim".


"Pentru moment, ştim că un rapel cu formula de bază este suficient", a spus Ugur Sahin.


Ca urmare, "cea mai bună abordare pentru a face faţă acestei situaţii este de a continua cu o doză de rapel" pentru a creşte imunitatea oferită de vaccin, a adăugat el.

Pfizer şi BioNTech au menţionat, de asemenea, la începutul lunii iulie "rezultate încurajatoare" ale studiilor pentru o a treia doză şi intenţionează să solicite autorizaţia pentru administrarea unei a treia doze de vaccin în Statele Unite şi Europa, informează agerpres.ro.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri