”Florin Cîțu se crede încă președintele PNL, deși nu mai e președintele PNL. Partidul ar trebui că în primăvară să–și aleagă un nou președinte și o echipă credibilă. Dacă rămâne așa, până în 2024 va fi dezastru absolut”, a declarat Valeriu Stoica, fost președinte al PNL și fost ministru al justiției, într-un interviu pentru spotmedia.ro.
Reporter: PNL s-a întors în situația de anul trecut, cu doi poli de putere în adversitate. Ce viitor îi vedeți?
Florin Cîțu se crede încă președintele PNL, deși nu mai e președintele PNL.
Reporter: De ce? El are ștampila.
Ca să fii președinte îți trebuie nu doar ștampila, ci și autoritatea, care se bazează pe încrederea celorlalți. PNL nu mai are încredere în Florin Cîțu.
Autoritatea e necesară pentru a convinge propriul partid, când e vorba despre decizii importante, dar și în relația cu partenerii. Când nu are autoritate în partid, ce forță are el în dialogul cu orice fel de partener?
Florin Cîțu e un președinte gol de conținut.
Întrebarea e cât va rămâne PNL în situația actuală. Dacă va rămâne până la alegerile următoare ar însemna un dezastru pentru liberali.
Deja PNL și-a pierdut o bună parte din electorat prin coaliția cu PSD. Cu cât rămâne mai mult în această situație, cu atât mai mare va fi eșecul în 2024.
Ar trebui ca în primăvara să–și aleagă un nou președinte.
Reporter :Cine să fie?
Un președinte care să aibă sprijinul partidului, să fie rezultatul unor alegeri corecte și să exprime voința partidului. Și nu e vorba doar despre un președinte, ci despre o echipă credibilă.
De acea nu cred că Nicolae Ciucă e o soluție miraculoasă. Poate să fie președintele PNL, dar nu e suficient fără o echipă care să redea încrederea în PNL.
Reporter: Vedeți acel lider?
Marea dificultate e dată de faptul că, fără o înțelegere cu președintele Iohannis, PNL nu va găsi cea mai bună formulă. Dacă merge pe ideea președintelui PNL scos din jobenul președintelui Iohannis, e foarte rău. Dacă merge pe ideea disocierii de președintele Iohannis, va fi de rău augur inclusiv pentru România.
Klaus Iohnnis mai are trei ani de mandat și forța lui va scădea abia în ultimul, până atunci mai are instrumente de putere.
Soluția ar fi o variantă agreată cu Iohannis, dar nu impusă de Iohannis.
Oameni ar fi și au fost vehiculați de presa. S-a vorbit de Ilie Bolojan, care a spus că nu vrea. Nu vrea tocmai pentru a nu intra într-o competiție în care să nu aibă sprijin nici din partid, nici al președintelui Iohannis.
În afară de Dan Motreanu nu văd pe cineva care să se bucure de dubla încredere. Dar și președintele poate să-și reevalueze sprijinul. Dacă îl va sprijini pe Ilie Bolojan lucrurile se vor rezolva. Dar nu cred asta.


















