Valoarea proprietăţilor imobiliare londoneze va scădea pentru prima oară din 2009, pe fondul incertitudinii rezultate din votul britanicilor pentru Brexit, potrivit Countrywide, cel mai mare broker imobiliar din Marea Britanie.
Creşterea preţurilor la locuinţe va încetini cu 3,5% anul acesta, şi va scădea cu 1,25% în 2017. Countrywide prognoza în decembrie valori care anunţau o creştere de 4% a preţurilor anul acesta. Preţurile locuinţelor din zonele centrale ale Londrei vor scădea cu până la 6% anul acesta, însă vor stagna anul viitor.
"Votul Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană a generat nelinişte în economia britanică, a spus Fionnuala Earley, economistul şef al Countrywide, citată de Bloomberg. Aşteptările mai slabe de profit deja afectau piaţa imobiliară din Londra, în timp ce locuinţele de lux erau deja lovite de creşterea taxelor şi lipsa cererii. ”Brexitul a speriat şi mai mult cumpărătorii şi a accelerat procesul", a adăugat ea.
Locuinţele din Londra sunt vândute mai greu luna aceasta, în ciuda reducerilor de vară, în condiţiile în care incertitudinea din jurul modului în care Marea Britanie îşi va negocia exitul afectează sezonul de vacanţe.
Valoarea proprietăţilor imobiliare londoneze va scădea pentru prima oară din 2009
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



