Printre cei decedați din cauza căldurii sufocante se numără și un tânăr din localitatea Prigoreni care a decedat la scurt timp după ce a fost adus în stare gravă la Unitatea de Primire Urgențe de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, din cauza hipertermiei. Acesta avea 32 de ani, și a fost adus, în noaptea de marți spre miercuri, cu o temperatură corporală de 43,3 grade Celsius.
„Era deja intubat de medic, după ce a fost preluat din faţa casei lui. Am reuşit să îi reducem temperatura cu patru grade, dar au apărut complicaţii care sunt extrem de frecvente şi severe la asemenea grad de hipertermie. A făcut coagulare vasculară intradiseminată şi disfuncţie organică multiplă. În ciuda eforturilor de răcire şi terapiei administrate în UPU, tânărul a decedat. Vom solicita Institutului de Medicină Legală efectuarea necropsiei pentru a afla cauzele decesului”, a declarat medicul Diana Cimpoeşu.
Citește și: Cum ne protejăm pe cod roșu de caniculă? Primul semn care indică faptul că ți se va face rău din cauza căldurii extreme
Recomandările medicilor în timpul codurilor de caniculă
Potrivit oficialilor, deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat. Este important să evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00 - 18.00. Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare. Obligatoriu este consumul de 1,5 - 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe. În privința alimentării, mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt, mâncați echilibrat si variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică.
Trebuie evitate băuturile ce conțin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantități mari și evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală. Nu consumați alcool pentru că vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei. Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră. Persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioadele caniculare să se consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;
Vezi și: Tradiția verilor fără apă caldă în București continuă. Sute de blocuri ale Capitalei sunt afectate de lucrările la rețea


















