Vântul polar face ravagii în România! Ninsorile pus stăpânire pe zeci de județe din țară de joi, 10 aprilie

Autor: Luciana Polite

Publicat: 10-04-2025 07:47

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

De mai bine de o săptămână, vremea din România s-a schimbat drastic. De la temperaturi de primăvară și zile însorite, am trecut, brusc, la valori negative în termometre, odată de vântul polar a intrat pe teritoriul țării noastre. Meteorologii se așteptau ca de joi, 10 aprilie, să scăpăm de frig și zăpadă, dar se pare că valorile negative se mențin.

Potrivit ultimelor date transmise de ANM, de joi, 10 aprilie, de la ora 10:00, 22 de județe din țară sunt afectate, total sau parțial, de vremea rea. Va fi cod galben de ninsori viscolite și sunt șanse mari să se depună și un strat consistent de zăpadă. Este valabilă o alertă și pentru vreme deosebit de rece, cu brumă și îngheț, care va rămâne până vineri, 11 aprilie, la 21:00.

Vizate sunt următoarele județe:Cluj, Bihor, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Alba, Sibiu, Dolj, Olt, Vâlcea, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Covasna, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași, conform datelor transmise de ANM. În caz de vreme extremă, vor fi transmise mesaje de tipul Ro-Alert.

CITEȘTE ȘI: Comoara subterană din România va redeveni funcțională după ani buni de inactivitate. Vestea care-i va bucura pe locuitorii din zona în care se află mina

Cod galben de vânt în mai multe județe din România. Rafalele vor ajunge și la 85 de kilometri pe oră, în zonele montane

Meteorologii au emis și un cod galben de vânt, viscol și strat de zăpadă tot joi, de la 09:00 la 23:00. În cea mai mare parte a țării, vântul va avea intensificări cu viteze de 50...70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m rafalele vor fi de 75...85 km/h. În Carpații Orientali și local în Carpații Occidentali va ninge și va fi viscol.

În Maramureș, Transilvania și Moldova, în estul Munteniei și în Dobrogea vor fi ninsori temporar viscolite. Se va depune încă un strat de zăpadă, de 10...20 cm la munte și de 5...10 cm în sudul și estul Transilvaniei și local în Moldova.

O altă atenționare, valabilă până la 21:00, arată că temperaturile maxime se vor situa în general între 2 și 12 grade, iar în cursul nopților și al dimineților, se vor înregistra temperaturi preponderent negative, cuprinse între -7 și 4 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei până în jurul valorii de -10 grade.

CITEȘTE ȘI: Dispar bancnotele euro deținute de mii de români. Actualii bani care circulă în Uniunea Europeană vor deveni istorie într-un viitor nu foarte îndepărtat

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri