Medicul legist Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor din România, a declarat că în privința drepturilor și libertăților individuale, România a avut foarte mult de suferit, din cauza pandemiei.
„Toată lumea înțelege că într-o epidemie trebuie luate anumite măsuri. Dar aceste măsuri trebuie să fie graduale și în funcție de gravitatea bolii. La o boală la care 99% se vindecă, acele măsuri de îngrădire a drepturilor cetățenești și a libertății fiecăruia dintre noi au fost cu totul exagerate. Nu numai în România, dar noi am depășit orice limită.
Că noi a mai reacționat Macron, în Franța, și guvernul socialist spaniol. Dar vedeți că au și plătit că la alegerile din Madrid a câștigat tot prima ministra din regiunea Madridului, care nu a pus în aplicare nicio măsură dictată de guvernul central. Nu a închis școlile, restaurantele, nu a închis industria și de la 26%, cât a avut acum doi ani, a ajuns la 46%. O creștere fantastică. În timp, când lumea se va mai liniști, aceste lucruri se vor discuta. De exemplu, împiedicarea libertății religioase. Asta a fost o chestiune care este cu totul ieșită din comun. Să împiedice accesul credincioșilor la slujbe. Fie că își iau măsuri sau nu. Să intervii în viață religioasă, să spui să vii cu linguriță de acasă că să te poți împărtăși”, a explicat fostul șef al Colegiului Medicilor din România.
Dar cel mai mult, continuă sursa citată, a avut de suferit educația.
„Pe mine ce mă îngrozește este educația. Școlile. Cât au suferit școlile și observ acum că nu numai că a crescut numărul de analfabeți funcționali, dar se scot orele care au importanță și care pe mine m-au format și eu zic că am avut succes în viață datorită școlii. Deci s-au redus orele de istorie și limbă română. S-au introdus tot felul de prostioare, nu pot să le zic altfel, predate de oameni care nu au pregătire din acest domeniu. Educație civică, eu am făcut dirigenție”, a spus el, conform alephnews.ro.
Vezi și:
Vasile Astărăstoae, despre înmormântările românilor morți de Covid-19: ‘A fost o chestiune total inumană. În acei saci dizgrațioși, aruncați în groapă’
Medicul Vasile Astărăstoae: ‘Eu cred că acest COVID a fost atât de mediatizat pentru a nu se vedea alte acțiuni care au fost în spatele lui’

















