Fostul ministru al Administrației și Internelor, Vasile Blaga, va fi nevoit să se prezinte în fața procurorilor. Organele de cercetare penală au fost sesizate de către Corpul de Control al premierului Dacian Cioloș în privința unor cheltuieli efectuate în scopul înlăturării pagubelor provocate de cele două valuri de inundații din anul 2005.
Potrivit unei sinteze publicate pe site-ul control.gov.ro, Corpul de control al premierului a efectuat un control la Ministerul Administrației și Internelor (MAI), entitate publică cu atribuții în legătură cu utilizarea sumelor alocate din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru decontarea/finanțarea cheltuielilor efectuate în scopul înlăturării pagubelor provocate de cele două valuri de inundații din anul 2005, în cadrul proiectelor "Lucrări de refacere pentru redarea în circulație a drumului de acces la amplasamentul Rotunda" și "Lucrări de consolidare la obiectivul pod de beton armat pe DJ 119 KM 43 + 066, comuna Gura Văii", din județul Bacău.
Sursa citată menționează că raportul de control a fost transmis la Cancelaria premierului, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Curtea de Conturi, Consiliul Județean Bacău, Consiliul Local Gura Văii, județul Bacău, și la organele de cercetare penală, informează Agerpres.
În anul 2005, Călin Popescu Tăriceanu deținea funcția de premier, iar Vasila Blaga era șeful Administrației și Internelor.
Vezi și Grav de tot! Studiul care arată manipularea tinerilor de către media
Putin joacă tare! Replica pentru scutul de la Deveselu, un real succes!
Scenă horror în fieful PSD: „Mi-era frică să nu mă împuște”


















