Vasile Dîncu: 'Nu trebuie să intrăm în alarmă în ceea ce privește venirea lui Putin, intenția de a ataca Odesa și o zonă proximă Mării Negre, însă evident că suntem vigilenți'

Autor: Ion Motea

Publicat: 10-04-2022 12:21

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat că nu sunt date concrete despre deplasarea frontului din Ucraina către Odesa, dar că acest scenariu a fost luat în calcul de NATO. 






Vasile Dîncu a fost întrebat la un post TV despre extinderea războiului din Ucraina înspre Odesa, care ar putea pune în dificultate ţările riverane de la Marea Neagră, şi a afirmat: ”În acest moment nu există date concrete despre asta. Dacă ne uităm însă la comportamentul lui Vladimir Putin că s-au dislocat forţe dinspre zona Kievului înspre zona din Marea Neagră sigur că ne putem aştepta şi la o evoluţie spre Odesa”.





Ministrul a precizat că ”acest plan nu este nou pentru NATO”.  




S-au luat în calcul toate perspectivele posibile, mai ales întărirea Flancului Estic. Va trebui să fim pregătiţi să echilibrăm fronturile”, a adăugat ministrul.





Nu trebuie să intrăm în alarmă în ceea ce priveşte venirea lui Putin, intenţia de a ataca Odesa şi o zonă proximă Mării Negre, însă evident că suntem vigilenţi si acest lucru a fost luat în calcul înainte", a mai declarat ministrul.





Acesta crede că liderul rus a încercat să tragă de timp prin diplomaţie, negocieri pentru a concentra forţele în Donbas şi Lugansk.  




Cred că are nevoie de o mică victorie măcar pentru a putea să treacă la negocieri (...) Este o acalmie falsă. Se pare că în săptămâna viitoare vom vedea o nouă ofensivă care se va solda cu pierderi de vieţi omeneşti şi fluxuri migratorii mai mari”, a mai declarat ministrul Apărării, conform news.ro.



Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri