Vasile Dîncu spulberă mitul 'pensiilor nesimțite' ale militarilor: Nu putem vorbi despre pensiile militare în termeni de pensii nesimțite

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 08-01-2022 18:04

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a ținut să clarifice subiectul așa-ziselor „pensii nesimțite” ale militarilor.


Vasile Dîncu susține că nu există pensii mai mari de 10.000 de lei pentru militari, iar acestea le sunt acordate doar
„generalilor care au avut funcții înalte, precum comandanți de unități, de batalioane, și care au acumulat și o vechime considerabilă”.

Potrivit lui Dîncu, există, într-adevăr, și pensii mai mari, însă cei care beneficiază de ele sunt „
din zona justiției militare: judecători, procurori militari, acordate conform legii întrucât în acest domeniu există atât pentru personalul militar, dar și pentru cel civil, o altă grilă”.


Mai mult, Vasile Dîncu a subliniat că pensiile militare nu sunt pensii speciale. Șeful Apărării a explicat că „pensiile militare sunt pensii de serviciu, pentru că în timpul exercitării profesiei, militarii au tot felul de restricții (spre exemplu, nu au voie să aibă inițiative antreprenoriale, familiilor lor le este interzisă participarea în anumite tipuri de afaceri)”.

Mesajul transmis de șeful Apărării


„Am declarat la preluarea mandatului că în centrul politicilor pe care le voi dezvolta la Ministerul Apărării Naționale sunt oamenii - angajații actuali ai instituției, resursa umană viitoare - dar îi am în vedere în mod constant pe toți ei care de-a lungul timpului s-au pus în slujba Armatei Române.


În contextul discuțiilor publice din ultimii ani cu privire la diferitele categorii de pensii, am simțit nevoia să aduc câteva clarificări necesare pentru un plus de precizie și pentru o corectă informare.




???????? ???????? ?? ???? ?????? ????????.


Pensiile militare sunt pensii de serviciu, pentru că în timpul exercitării profesiei, militarii au tot felul de restricții (spre exemplu, nu au voie să aibă inițiative antreprenoriale, familiilor lor le este interzisă participarea în anumite tipuri de afaceri).


Statul român contribuie la fondul de pensii pentru serviciul pe care militarii îl fac pe durata în care aceștia își exercită profesia.




?? ????? ????? ?????? ???????? ???????? ?̂? ??????? ?? „?????? ??????̦???”.


?Nu numai că nu avem pensii foarte mari în sistem, dar ne confruntăm cu o serie de nedreptăți care trebuie corectate la nivelul pensiilor militare:

*acestea nu au mai fost indexate din 2016;

**la o analiză în detaliu asupra pensiilor din sistem am descoperit că sunt persoane care au pensii de 1.000 sau 1.500 lei, spre exemplu la persoane care au fost scoase obligatoriu din sistem odată cu măsurile de reformă ale armatei după intrarea în NATO;

***nu este normal ca pe același grad, pe aceeași funcție, o persoană care a ieșit la pensie acum 10 ani să aibă o pensie de trei ori mai mică decât o persoană care iese la pensie acum.



?Pensiile cele mai mari, de 9.000 - 10.000 lei, sunt ale generalilor care au avut funcții înalte, precum comandanți de unități, de batalioane, și care au acumulat și o vechime considerabilă.

?Singurele pensii care sunt din zona militară care depășesc valorile de mai sus sunt cele din zona justiției militare: judecători, procurori militari, acordate conform legii întrucât în acest domeniu există atât pentru personalul militar, dar și pentru cel civil, o altă grilă.

?Plata pensiilor reprezintă 20 la sută din bugetul Ministerului Apărării Naționale.





La finalul anului 2021 am constituit, la nivelul Ministerului Apărării Naționale, un comitet consultativ al ministrului împreună cu organizațiile de pensionari, cu departamentele din minister, cu Statul Major General, în cadrul căruia vom analiza sistemul de pensii militare și împreună cu care vom elabora un sistem unitar de salarizare și un sistem de pensii omogen și unitar.”, a transmis, pe Facebook, Vasile Dîncu.

Trebuie precizat că Vasile Dîncu a făcut, anterior, declarații privitoare la pensiile militare, la Digi24.

Vezi și

Pentru a evita situații jenante, polițiștii să nu dea amenzi și să aplice avertismente! – Recomandare pentru polițiști în privința interzicerii măștilor textile sau din plastic

EXCLUSIV Reacție ANI, în cazul anomaliei din Sistem: Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale incidente, opinăm că declararea tuturor datelor este obligatorie

Important! Cine sunt românii care pot ieși la pensie în 2022


EXCLUSIV Firmă înființată de apropiatul lui Dacian Cioloș, europarlamentarul Dragoș Pîslaru, contract direct de la Primăria USR a Brașovului


Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri