Acest lucru este posibil datorită faptului că, potrivit legii, cota datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale este de 25 %. Plata cotei CAS are loc în funcție de salariul minim brut în vigoare la data în care este semnat contractul de asigurare socială cu casa.
Astfel, de la 1 ianuarie, pentru cumpărarea vechimii în muncă, persoanele eligibile trebuie să scoată din buzunar suma de 750 lei, în loc de 638 de lei, cât era până acum. În concluzie, pentru un an de vechime în muncă, cei interesați vor fi nevoiți să plătească 9000 de lei, scrie hotnews.ro
Conform legii, plata contribuției de asigurări sociale datorate se efectuează într-o singură tranșă sau eșalonat, în tranșe lunare, până la data de 31 august 2023.
Mai mult, persoanele care doresc să facă plata retroactiv o pot efectua până la data de 1 septembrie 2023, potrivit OUG 163/2020.













