Marcel Boloș, ministrul de la Finanțe susținut de PNL, a vorbit despre posibilitatea renunțării la anumite facilități fiscale pentru anumite categorii, așa cum Guvernul s-a angajat în PNRR.
Pas cu pas, privilegiile vor fi eliminate, a avertizat Boloș, fost ministru al Fondurilor Europene.
„Restructurarea facilităților fiscale este obligatorie. Noi suntem acum în situația în care facilitățile fiscale le-am cam amestecat cu politicile sociale.
Noi suntem susținătorii investițiilor și a stimulării prin sistemul de facilități fiscale a investițiilor aduse de mediul privat.
Din acest punct de vedere, trebuie să schimbăm această paradigmă și să trecem spre acest mod de a acorda facilitățile fiscale pentru investiții pe care le atrage mediul privat.
Vă spun drept că noi, așa cum am precizat, avem un amestec de facilități fiscale cu politici sociale”, a comentat ministrul.
Marcel Boloș a mai îndeplinit și funcția de ministru al Digitalizării și Cercetării, iar la Dezvoltare a îndeplinit funcția de secretar de stat.
În prezent, sunt scutiți de la plata impozitului veniturile din salarii obținute de angajații IT atât de la stat, cât și de la privat, care îndeplinesc funcțiile de:
– Analist;
– Inginer de sistem în informatică;
– Inginer de sistem software;
– Manager de proiect informatic;
– Programator;
– Proiectant de sisteme informatice;
– Programator de sistem informatic;
– Programator ajutor;
– Analist ajutor;
– Inginer de dezvoltare a produselor software.


















