Veste bună pentru oamenii din anumite comune! Pot beneficia de cadastru din bani europeni

Autor: Andreea Corina Chiriac, redactor

Publicat: 12-10-2018 13:45

Actualizat: 12-10-2018 13:26

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a inițiat procedura de licitație pentru cadastrarea integral din fonduri europene a primelor 194 de comune, din cele 660 de localități alese.


Finanțarea acestor servicii este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional - Proiectul major privind „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”.


Achiziția se desfășoară pe 36 de loturi și se va finaliza cu încheiere de acord cadru/lot pentru o perioadă de 24 de luni. Bugetul maxim estimat este de 202.300.056 lei.


Citește și: 
Toți șoferii sunt vizați! Intră în vigoare în această noapte! Schimbare uriașă la pompă


Anunțul a fost publicat și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), astfel încât la procedură poate avea acces orice operator din țară sau din străinătate care îndeplinește cerințele solicitate de ANCPI. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 19 noiembrie 2018.

Proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” completează obiectivul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha din 660 UAT-uri situate în zone rurale ale României

Citește și: Toți cei care suferă de această boală sunt vizați! Vor fi plătiți pe perioada concediului și vor primi normă de hrana

Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 - cofinanțare de la bugetul de stat.

Selectarea UAT-urilor din zonele rurale a fost făcută după următoarele criterii de prioritizare: localităţi care fac obiectul dezvoltării proiectelor de infrastructură prevăzute în Master Planul General de Transport al României, localităţi care implementează ori sunt incluse în proiecte de dezvoltare a infrastructurii în cadrul altor programe și localităţi în care sunt identificate zone cu vulnerabilităţi sociale particulare privind accesul informal la proprietate.

Citește și: Schimbare inedită în noua Lege a pensiilor-Ce se va întâmpla cu ajutorul de deces

Mai jos este prezentată lista celor 36 de loturi (care cuprind 194 de UAT-uri) scoase la licitație de ANCPI




























































































































































































Nr. lotJUDEȚUAT-uri:
1ALBAUnirea, Mirăslău, Mihalț, Rădești, Lunca Mureșului, Lupșa
2ARGEȘRucăr, Lerești, Sălătrucu
3ARADVinga, Șeitin, Șimand, Hălmagiu, Zărand
4BACĂUOituz, Sascut, Blăgești, Răcăciuni
5BIHORChișlaz, Balc, Sălard, Abram, Tăuteu, Sârbii, Biharia
6BISTRIȚA-NĂSĂUDRebrișoara, Feldru, Nimigea, Șintereag, Uriu
7BRĂILATraian, Vădeni, Măxineni, Siliștea
8BRAȘOVPărău, Moieciu, Ucea, Dumbrăvița, Viștea
9BUZĂUC.A. Rosetti, Merei, Ziduri, Vadu Pașii, Poșta Câlnău, Cochirleanca
10CLUJMoldovenești, Cojocna, Gilău, Apahida
11CĂLĂRAȘIChiselet, Chirnogi, Dragalina
12CONSTANȚAMihai Viteazu, Istria, Cogealac
13COVASNABrețcu, Ojdula, Ozun, Reci, Catalina, Dalnic
14DÂMBOVIȚAPetrești, Dragodana, I.L. Caragiale, Bucșani, Gura Ocniței, Lucieni, Răzvad, Ulmi, Mogoșani, Vlădeni
15DOLJPoiana Mare, Moțăței, Leu, Maglavit
16GALAȚIȘendreni, Vânători, Frumușița, Berești Meria, Munteni, Ivești
17GIURGIUGhimpați, Băneasa, Comana, Frătești, Bucșani
18HUNEDOARADobra, Lăpugiu de Jos, Gurasada, Ilia, Brănișca
19IALOMIȚASăveni, Bărcănești, Ograda, Traian, Făcăeni
20IAȘIMiroslava, Erbiceni, Strunga, Popricani, Stolniceni-Prăjescu, Victoria, Ruginoasa
21MEHEDINȚIPrunișor, Tâmna, Ilovița, Hinova, Butoiești, Șimian
22MARAMUREȘMireșu Mare, Ardusat, Sălsig, Gârdani, Suciu de Sus, Cupșeni, Valea Chioarului, Coroieni
23MUREȘChețani, Sânpaul, Ogra, Cuci, Gheorghe Doja, Bogata, Eremitu, Vătava
24NEAMȚVânători-Neamț, Borlești, Petricani, Secuieni, Agapia
25OLTRadomirești, Dăneasa, Găneasa, Dobrosloveni, Mihăești, Bobicești, Fărcașele, Tătulești
26PRAHOVAAriceștii Rahtivani, Baba Ana, Dumbrava, Colceag, Valea Călugărească, Păulești, Albești-Paleologu, Târgșoru Vechi
27SIBIUPorumbacu de Jos, Arpașu de Jos, Cârțișoara, Turnu Roșu, Șelimbăr
28SĂLAJIleanda, Gâlgău, Zimbor, Năpradea, Românași, Sânmihaiu Almașului, Lozna
29SATU-MAREMedieșu Aurit, Pomi, Turulung, Halmeu, Sanislău, Beltiug
30SUCEAVAPoiana Stampei, Vama, Pojorâta
31TULCEABaia, Ceamurlia de Jos, Somova
32TIMIȘMargina, Topolovățu Mare, Denta, Moravița, Coșteiu
33TELEORMANDrăgănești-Vlașca, Botoroaga, Blejești, Măldăeni, Peretu, Troianul
34VRANCEAMăicănești, Vulturu, Sihlea, Ruginești, Vânători
35VASLUICostești, Puiești, Berezeni, Banca, Hoceni
36VÂLCEACâineni, Perișani, Racovița

 
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri