Veste proastă pentru abonații acestui gigant! Se scumpesc abonamentele

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 15-01-2019 21:45

Actualizat: 16-01-2019 16:35

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro



Veste proastă pentru utilizatorii acestui gigant! Toate tipurile de abonamente se vor scumpi cu peste 13%.


 
Compania Netflix a anunțat scumpirea tuturor tipurilor de abonamente. Preţurile cresc cu 13%-18%, potrivit engadget.com, citat de Digi24. Astfel, abonamentul de 8 dolari va costa 9 dolari, cel de 11 $ dolari ajunge la 14 $, iar cel de 13 $ urcă până la 16 $. Aceste preţuri se aplică de îndată noilor utilizatori, în timp ce abonaţii mai vechi beneficiază de o perioadă de graţie de 3 luni. „Schimbăm preţurile din când în când, pe măsură ce continuăm să investim în divertisment de calitate şi să îmbunătăţim experienţa utilizatorilor Netflix pe ansamblu”, anunţă compania, într-un comunicat.





Compania a investit până acum miliarde de dolari în conţinut original, rezultatul fiind o serie de producţii extrem de populare precum „House of Cards”, „Orange is the New Black” şi „Stranger Things”. Una dintre cele mai controversate pelicule este „Bird Box”.  Sandra Bullock intepretează rolul unei mame care se deplasează legată la ochi pentru a nu vedea forţele misterioase care îi determină pe oameni să se sinucidă. Incapabilă să vadă, ea trebuie să îi pună la adăpost pe cei doi copii ai săi, cunoscuţi sub pseudonimele "Boy" ("Băiat") şi "Girl" ("Fată"), şi să străbată astfel un teren dificil. Filmul i-a inspirat pe abonaţi să urmeze provocarea #BirdBoxChallenge şi să execute diverse sarcini comune legaţi la ochi. Aceasta a dus la răniri, unele persoane ciocnindu-se de ziduri sau apropiindu-se periculos de mult de drumurile publice, reaminteşte Agerpres.

Netflix este o companie americană care distribuie şi produce filme şi seriale, dar care pune la dispoziţia publicului şi o platformă de streaming online internaţională pentru accesul rapid la toate producţiile pe care le creează sau pentru care achiziţionează drepturile de difuzare, contra unui abonament lunar.


Vezi și:

Atenție! Se majorează numărul persoanelor care beneficiază de acest tip de ajutor din partea statului


EXCLUSIV Dedesubturile crimei de la Mediaș! Răfuială între ‘pui de interlopi’


Dezvăluire-bombă! Adevărata miza a războiului Klaus Iohannis-Olguța Vasilescu – Asigurarea pe care o așteaptă președintele

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri