Veste șocantă! Ce a decis instanța în legătură cu unul dintre patronii clubului Colectiv

Autor: Andreea Corina Chiriac, redactor

Publicat: 31-10-2018 21:10

Actualizat: 31-10-2018 20:39

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

La trei ani de la Colectiv, justiţia din România nu a găsit nici un vinovat, însă i-a acordat unuia dintre patronii clubului drept să plece oriunde în Europa.


Astfel, Alin Anastasescu, acţionar majoritar al clubului Colectiv, a primit din partea instanţei permisiunea să se deplaseze neîngrădit în spaţiul teritorial al Uniunii Europene. Asta înseamnă că Anastasescu nu va mai trebui să ceară voie judecătorilor să plece în străinătate, aşa cum se întâmpla până acum, cel puţin nu dacă destinaţia se află în interiorul Uniunii.


Patronul a solicitat de mai multe ori să plece din ţară în ultimii trei ani însă a avut aproape de fiecare dată probleme din cauza procurorilor care se opuneau plecărilor lui. Decizia tribunalului va fi comunicată Poliţiei de Frontieră şi organului de supraveghere.


O altă decizie la fel de controversată este cea conform căreia toţi cei 6 inculpaţi din dosar vor putea acum să ia legătura, să se întâlnească şi să comunice direct sau indirect. Cei şase sunt: Alin Anastasescu, Cătălin Paul Gancea, Costin Mincu (patronii din Colectiv), Cristian Mihai Niţă, Daniela Ioana Niţă (patronii firmei de artificii) şi Viorel Zaharia (pirotehnist).


Toţi inculpaţii rămân sub control judiciar, însă măsurile impuse sunt acum mult mai blânde, ei având practic liber să-şi stabilească o strategie comună de apărare în timpul procesului care este încă într-o fază incipientă, scrie știrilekanald.ro.

Citește și:

Par blestemați de Elena Udrea! ‘Prietenii’ care au denunțat-o la DNA au probleme mari-Iată ce au pățit

Ultimă oră! Veste uriașă pentru abonații RCS&RDS

Sute de mii de clienți ai Băncii Transilvania sunt vizați! Ce vor primi în perioada următoare
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri