Veste uriașă despre toate pensiile din România! Ministrul Muncii, despre recalcularea pensiilor: 'Am avut foarte multe discuții cu experții Băncii Mondiale'

Autor: Ion Motea

Publicat: 16-10-2022 10:23

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro


Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a vorbit despre ce se întâmplă cu recalcularea celor aproape 5 milioane de pensii.


 





O delegaţia a Băncii Mondiale se află la Bucureşti pentru a discuta şi analiza modificările la legea pensiilor. Totul în contextul în care Guvernul a încheiat un acord de consultanţă cu Banca Mondială în valoare de 4 milioane de euro pentru reforma pensiilor.

Statul român trebuie să aplice acest angajament din PNRR până în luna aprilie a anului viitor, care vizează reforma sistemului public de pensii.

Am avut discuţii foarte multe cu experţii Băncii Mondiale, care au apreciat în esenţă legea 127 şi mai ales formula de calcul, care rezolvă inechităţile. Plecăm de la acea formulă de calcul. Din analiză sunt câteva comentarii asupra unor prevederi din legea 127 şi lucrăm acum pentru îndreptarea lor. Dar în esenţă, aşa cum am spus noi cei de la PSD atunci când am acceptat să intrăm la guvernare, baza de plecare este legea 127. (…) Pe parcursul derulării acestei reforme şi acestui contract de asistenţă tehnică vă asigur că partenerii sociali vor fi parte în această discuţie”, a precizat ministrul Muncii, Marius Budăi, la România TV.

Cum se va face recalcularea pensiilor în 2023


În primul rând vor fi recalculate cele aproximativ 5 milioane de pensii. Urmează să vedem şi pe ce formulă se va face această recalculare. Sunt voci în Ministerul Muncii care susţin ca în calcul să fie introdus şi acordul global, sporurile şi primele primite de angajaţi. Asta înseamnă automat că pensia va fi mult mai mare după această recalculare.

În acelaşi timp se doreşte a fi făcută o diferenţiere clară între pensia socială şi pensia contributivă pentru cei care au avut salarii mici. De exemplu, persoanele care au muncit peste 15 ani şi au contribuit la sistemul de pensii să primească o bonificaţie.

Vezi și:


Ministrul Muncii, Marius Budăi, a făcut anunțul momentului pentru toți pensionarii: ‘Nu va fi nicio majorare în două etape, nu va fi împărțită majorarea. Va fi o majorare într-o singură etapă’


Dispoziție a inspectorului general al Poliției Române pentru polițiștii din întreaga țară! De mâine, nu mai este nevoie de niciun act, înștiințare sau raport, pentru a părăsi județul în timpul liber

Răspuns categoric al lui Vasile Dîncu, pentru Bugetul.ro: ‘Nu mi-a cerut nimeni să plec. Nu demisionez’


Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri