Reforma din administrației a produs nenumărate tensiuni în cadrul Coaliției de guvernare. Se pare însă că, în cele din urmă, liderii PSD, PNL, USR și UDMR au ajuns la un numitor comun în ceea ce privește concedierile sau reducerile salariale din administrația locală și centrală. Într-o conferință de presă, Kelemn Hunor a anunțat care este reducerea asupra căreia s-a convenit în cadrul Coaliției.
Discuțiile pe marginea reformei din administrație au creat mari tensiuni în cadrul Coaliției de guvernare. De luni bune, liderii partidelor din Coaliție nu au reușit să cadă de acord supra anumitor aspecte, precum reducerile de personal sau salariale.
Kelemen Hunor a făcut anunțul pe care mulți bugetari îl așteptau cu înfrigurare
Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat că în Coaliţie s-a decis reducerea de 10% în administrația locală şi centrală,. Potrivit acestuia, anul viitor va fi unul de tranziţie, în sensul că există posibilitatea de a reduce salariul sau numărul de posturi. Din 2027, această posibilitate nu va mai exista.
„Important este că, în sfârşit, după trei luni de discuţii, am ajuns la acea concluzie la care trebuia să ajungem în august, să reducem din cheltuielile aparatului central şi local. Poate trebuia să începem cu această măsură în iunie, în iulie, nu ştiu. Dar asta e. Acum am trecut de această fază, urmează implementarea deciziei, prin lege, şi apoi prin hotărâre de guvern.
Noi de la bun început am propus 10% reducere efectivă în administraţia locală, ceea ce ieri s-a decis în coaliţie, înseamnă 10%, şi pentru 2026, 2027. 2026 e un an de tranziţie, în sensul că există posibilitatea de a reduce salariul sau de a reduce numărul de posturi. Din 2027 nu mai există această posibilitate, trebuie să fie pe plafonul stabilit pentru fiecare unitate administrativ teritorială. La nivelul administraţiei centrale, reducerea va fi mai mare de 10%, va fi mai suplu şi nu va fi uniform pentru că, vă daţi seama, e o diferenţă uriaşă între ministere. Sunt unele ministere unde poţi să mergi cu 20%, în alte ministere - educaţie, cultură, n-ai cum să mergi nici cu 10%, că acolo e nevoie de oameni în plus, că nu sunt supra-dimensionate. Dar în mare, la nivelul aparatului central, va fi 10%”, a declarat liderul UDMR, Kelemen Hunor, la Parlament.
Reducerea de personal, singura variantă viabilă
Totodată, liderul UDMR a explicat că, în administrația centrală, singura variantă viabilă de a micșora cheltuielile este reducerea de personal.
„În administraţia centrală, asta nu cred că se poate face, altfel, decât reducând numărul de posturi. Nici în administraţia locală nu cred că va funcţiona, dar aşa au vrut unii şi ăsta a fost compromisul acceptat de toată lumea. Dar nu va funcţiona. Eu am spus, asta este părerea mea, că nu va funcţiona.
Sunt câteva sute de unităţi administrative teritoriale unde nu trebuie să reduci nimic, fiindcă nu sunt angajaţi în plus dar sunt câteva unde, într-adevăr, reducerea va fi mai mare şi de aceea au pus frâna de 20%”, a adăugat liderul UDMR.



















