Vești bune de la stat pentru elevii de liceu! Vor putea beneficia de un ajutor financiar de sute de lei

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 15-09-2022 21:45

Actualizat: 15-09-2022 21:37

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro




Vești bune pentru elevii de liceu! Toți cei care provin din familii cu venituri reduse pot obține un ajutor financiar pentru continuarea studiilor. Valoarea ajutorului este de 250 de lei pe lună. Cererile pentru obținerea ajutorului se pot depune până pe 25 septembrie.






După cum apare într-un document recent al autorităților, “în anul şcolar 2022 - 2023, Ministerul Educaţiei va continua derularea Programului naţional de protecţie socială «Bani de liceu», conform legislaţiei în vigoare”.

Astfel, potrivit HG 1.488/2004, elevii care se află în întreținerea familiilor cu venituri reduse pot cere un ajutor bănesc de 250 de lei pe lună. Limita venitului brut lunar pe membru de familie pentru care se acordă ajutorul, realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii dosarului, este de 500 lei.

În acest an, depunerea cererilor pentru obținerea acestui ajutor se poate face, la fiecare școală în parte, în perioada 15 septembrie - 25 septembrie. Apoi, în data de 17 octombrie se afișează online lista beneficiarilor. Între 18 și 21 octombrie se vor putea depune contestaţiile, iar între 22 și 25 octombrie, acestea vor fi rezolvate.

Programul național de protecție socială "Bani de liceu" a fost inițiat în anul 2004, iar valoarea ajutorului financiar și valoarea plafonului necesar pentru acordarea lui au fost modificate, pentru prima oară, în 2018.


Pentru a obține banii de la stat, elevii au nevoie de declarații notariale privind lipsa veniturilor în cazul membrilor majori ai familiei. Până anul trecut, emiterea unei declarații notariale era costisitoare, ajungând uneori să reprezinte aproape jumătate din suma primită într-o lună. Pentru a corecta această situație, printr-un ordin al ministrului justiției, a fost extinsă lista actelor scutite de plata onorariilor notariale cu cele necesare accesării diverselor forme de sprijin stabilite de autorități prin legi speciale sau de protecție socială, categorie în care se încadrează și ajutorul pentru liceu, conform avocatnet.ro



Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri