O primă schimbare propusă prin acest proiect de act normativ vizează reevaluarea persoanelor nedeplasabile. Astfel, persoanele cu dizabilități nedeplasabile, indiferent de gradul de handicap, ce au afecțiuni care au generat probleme funcționale ireversibile și care nu pot urma programe de recuperare ar putea scăpa de reevaluările ce se fac, la interval de doi ani, la domiciliul acestora.
Altă schimbare propusă urmărește eliminarea cheltuielilor pe care persoanele care doresc să obțină un certificat de handicap sunt nevoite să le facă cu această ocazie. Mai exact, propunerea legislativă prevede că persoanele care ”solicită încadrarea în grad de handicap beneficiază de gratuitate pentru obținerea documentelor medicale și pentru evaluările medicale și psihologice solicitate în vederea întocmirii dosarului necesar evaluării complexe”.
Pe lângă acestea, școlile din țara noastră vor trebui să organizeze o comisie de evaluare și deliberare în privința orientării profesionale a copiilor. Evaluarea se va face cu participarea familiei școlarului cu dizabilități și ținându-se cont de aptitudinile, înclinațiile și idealurile profesionale ale acestuia, scrie avocatnet.ro.
Suplimentar, pe lângă drepturile pe care le au în prezent în raport cu sistemul de învățământ, respectiv dotarea școlilor cu echipament adaptat tipului și gradului de handicap, adaptarea mobilierului din sălile de curs sau manuale școlare și cursuri în format accesibil persoanelor cu deficiențe de vedere, persoanele cu handicap ar putea avea și altele.
Autoritățile publice, dar și firmele private, ar putea fi nevoite, dacă documentul va ajunge să se aplice, să-și doteze sediile, până la sfârșitul anului 2020, cu rampe de acces pentru persoanele cu handicap, elevator destinat acestora, sisteme de avertizare și semnalizare optice și/sau acustice, sisteme de semnalizare în limbaj Braille (tactil) și obiecte sanitare pentru persoanele cu handicap.
Pe lângă acest proiect de act normativ, o altă propunere ce vizează drepturile persoanelor cu dizabilități a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere. Astfel, după cum prevede Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, pentru persoanele cu handicap “a căror afecțiune a generat amputarea membrelor, Comisia de evaluare va stabili un termen permanent de valabilitate a certificatului fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluările periodice”.
Citește și:
Guvernul a hotărât! Milioane de pensionari sunt vizați-Ce se va întâmpla cu varsta de pensionare
Vești uriașe! Cine ar putea beneficia de al 13-lea salariu în luna decembrie – Milioane de angajați sunt vizați
Vești bune pentru aceste persoane! De ce schimbări au parte
Trending

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

20:24Social
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual



