Vești bune pentru cei care doresc să își cumpere o mașină nouă! Un nou program Rabla este în curs de elaborare

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 13-06-2024 14:45

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Apare un nou program Rabla în țara noastră. Românii care doresc să își achiziționeze un autoturism nou au parte de o nouă formulă de ajutor din partea statului.


Bogdan Balanişcu, secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a anunțat că ministerul lucrează pentru un nou program Rabla. În cadrul unei conferințe specializate, secretarul de stat a anunțat că un program similar „Rabla”, destinat flotelor de transport mediu și greu, este în curs de elaborare. Potrivit oficialului, implementarea acestuia va avea loc nu mai devreme de anul viitor.

„Ce am reuşit noi de anul trecut până în anul acesta, am investit în ceea ce înseamnă componenta de „Rabla Plus„. În urma discuţiilor cu producătorii şi importatorii de maşini electrice, a fost modificat planul, a fost modificat tariful sau valoarea tichetului respectiv, astfel încât să reuşim să punem mai multe unităţi în circulaţie în acest an. Deja pe anul 2024, primul program „Rabla Plus” s-a lansat şi s-a consumat. Mai pregătim încă unul pentru anul care care urmează.

De asemenea, este foarte important şi lucrăm în acest moment şi la ceea ce înseamnă un viitor program pe care am putea să-l lansăm pe componenta de flote, şi aici mă refer la partea de turism, pe partea de transport uşor. Acolo este o zonă auto care face mulţi kilometri şi automat poluează pe măsura kilometrilor făcuţi. Deci, avem un lucru şi această chestiune, la fel şi componenta de transport mediu sau transport greu”, a spus Balanişcu, la cea de-a doua ediţie a conferinţei Electric Truck Experience.

Citește și: Bani de la stat pentru cei ce vor să își cumpere mașini electrice! Guvernul a crescut bugetul pentru noua sesiune Rabla Plus

Dezvoltarea rețelei de încărcare a vehiculelor electrice întâmpină probleme


Secretarul de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a subliniat că extinderea rețelei de încărcare pentru vehiculele electrice întâmpină anumite provocări, însă rămâne optimist în privința progresului.
„Cred, de asemenea, că este nevoie şi de pe celelalte linii ale Guvernului României să investim în componenta de Cercetare-Dezvoltare şi asta pentru a încuraja la nivel naţional partea economică, să putem să venim şi noi şi să începem să dezvoltăm România. Sunt anumite elemente care să fie conexe cu ceea ce înseamnă industria auto pe acest segment.Au fost ceva discuţii la Ministerul Dezvoltării pe o componentă de finanţare în care să venim şi cu capacităţi de stocare pentru energia electrică pentru cele două componente de transport electric şi producţie consum a energiei electrice.

Cred că merg mână în mână şi nu putem să le privim separat, mai ales în zona dumneavoastră de activitate, unde există o dependenţă foarte puternică şi unde există un impact financiar foarte puternic, în sensul în care nu discutăm doar de camioane electrice, ci discutăm şi de staţiile de încărcare care înseamnă un cost semnificativ”, a explicat Bogdan Balanișcu, potrivit Capital

Vezi și: Uniunea Europeană a luat o decizie radicală! Începând de luna viitoare este interzis pe tot continentul european
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri