Vești bune pentru mii de tineri! Vor putea călători gratuit în Europa cu ajutorul permiselor 'DiscoverEU'

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 09-01-2024 19:15

Actualizat: 09-01-2024 19:11

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Aproape 2.000 de tineri români în vârstă de 18 ani vor primi un permis de călătorie gratuit pentru a călători, ca parte a iniţiativei "DiscoverEU".


 


 


Potrivit unui comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene la
Bucureşti, marţi sunt selectate persoanele ale căror cereri de înscrieri DiscoverEU, program finanţat în cadrul programului Erasmus+, au fost aprobate. Tinerii vor călători în principal cu trenul, în perioada martie 2024 - mai 2025.


Până în prezent, peste 11.600 de tineri români au beneficiat de un astfel de permis de călătorie.

"DiscoverEU este o ocazie unică de a realiza o călătorie de neuitat în întreaga Europă, unde fiecare escală creează noi legături între oameni şi scoate în evidenţă numeroasele faţete ale frumuseţii Europei", spune Iliana Ivanova, comisarul pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educaţie şi Tineret, citată în comunicat.

Această rundă de înscrieri DiscoverEU a fost deschisă tinerilor născuţi între 1 ianuarie 2005 şi 31 decembrie 2005, atât din statele membre ale UE, cât şi din ţările asociate Erasmus+. În cadrul acestei runde s-au înscris în total 144.038 de tineri, dintre care 36.318 au fost selectaţi. DiscoverEU include şi o dimensiune de învăţare, cu întâlniri sau sesiuni de informare înaintea plecării, desfăşurate în întreaga Europă. Cei interesaţi se pot înscrie pe o pagină de Facebook dedicată, informează AGERPRES
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri