Veşti bune pentru pofticioşii de pepeni din România. Anul 2025 a fost unul dintre ce mai buni pentru aceste recolte, însă nu numărul lubenițelor i-a impresionat pe fermieri

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 29-08-2025 15:49

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Anul 2025 rămâne unul de referinţă pentru culturile de pepeni din România. Producătorii susţin că vom consuma lubeniţă până dă prima brumă. Asta pentru că vremea a fost numai bună pentru recolta de toamnă.

Fermierii din Dăbuleni au reușit și anul acesta să prelungească sezonul de pepeni. Producția scade însă, de la 50-60 de tone pe hectar, vara, la aproximativ 30 de tone.

Mai puţini pepeni, dar mai gustoşi

Deși mai puțin numeroși, pepenii sunt mai dulci și mai zemoși față de cei crescuți în plin sezon.

"Anul acesta a fost unul printre cei mai buni ani, cei din import nu au avut aceeași calitate. Cantitatea este undeva la jumate față de prima tură. Prețul noi o să-l lăsăm la fel, i-am vândut de acasă undeva la 1 leu, 1,5 lei, la piață este la 2 lei, 2,5 lei", a spus Cristian Tecsilă, fermier, pentru Pro TV.

Fermierii din Dăbuleni spun că vom avea pepeni dulci și zemoși până când dă prima brumă.

"Investiția la pepenii de toamnă este identică cu cea de la primii pepeni, cum îi punem noi la tunel, pentru că necesită mai multă îngrijire acești pepeni, sunt mai mulți dăunători, rămânem singuri pe câmpuri, ciorile ne atacă numai pe noi, nu mai sunt să se împartă", a afirmat şi Cristian Iliuță, fermier, pentru sursa amintită.

Lidl a vândut 5 tipuri de pepeni cultivați în România

În acest sezon, Lidl a listat în magazine cinci tipuri de pepeni produși integral în România de către producători locali. Sezonul de pepeni românești a început oficial în rețeaua Lidl România odată cu recoltarea acestora de către producătorii locali, iar din această săptămână cinci tipuri de pepeni convenționali provin doar din România: pepenoaica, pepene verde clasic, pepene verde cu puțini sâmburi, pepene verde cu miez galben și pepeni Galia.

”Anul acesta colaborăm cu 15 furnizori români de pepeni, dintre care 3 sunt parteneri noi, ceea ce confirmă angajamentul nostru de a sprijini agricultura locală și de a diversifica sortimentul autohton disponibil în magazinele Lidl.

Sezonul nu a fost lipsit de provocări, ba chiar a fost marcat de episoade de frig și grindină, care au întârziat recoltările și au pus presiune pe producători, unii dintre aceștia fiind nevoiți chiar să replanteze de mai multe ori culturile”, a declarat Georgiana Radu, Director Național de Achiziții și membru în Consiliul de Conducere Lidl România.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri