Începând de vineri, 17 iunie 2022, ora 10:00, Administrația Fondului pentru Mediu organizează o nouă sesiune pentru Programul naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic.
Persoanele fizice au la dispoziție 7 zile în vederea înscrierii în program prin crearea contului de utilizator în aplicația informatică începând de vineri, 17 iunie 2022, ora 10:00.
“Având în vedere interesul manifestat față de acest program și succesul uriaș pe care acesta l-a avut în edițiile trecute în rândul populației, am luat hotărârea de a mări bugetul alocat la 100 milioane pentru cele două sesiuni din acest an, cu 25 de milioane mai mult față de anul trecut. Prin acest program promovăm reducerea consumului de energie prin înlocuirea echipamentelor electrice și electronice uzate și mari consumatoare de energie cu altele noi, cu un consum mult mai scăzut. Toți cei interesați să participe în program, în oricare dintre etape, trebuie să își creeze un cont de utilizator. Este foarte important acest pas, deoarece prin intermediul acestui cont veți putea selecta electrocasnicele dorite în fiecare dintre cele trei etape.
În cazul în care aveți deja un cont de utilizator, creat în edițiile anterioare ale programului, nu trebuie să vă creați alt cont, ci doar să vă autentificați utilizând adresa de e-mail și parola setată de dumneavoastră. În cazul în care ați uitat datele contului, acestea pot fi recuperate urmând pașii descriși în aplicația informatică”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian NECULAESCU.
După înscrierea solicitanților prin crearea conturilor de utilizator, demarează etapele de selecție, în aplicația informatică, a voucherelor aferente echipamentelor incluse în program.
Vești bune pentru români! Se dă startul programului ‘Rabla pentru electrocasnice’
Trending

09 febActual
Prăbușirea Elenei Băsescu EBA. Fiica cea mică a fostului președinte al României a dispărut din prim-planul vieții publice

09 febEntertainment
Unde lucrează sora lui Mircea Badea. Deși este plecată din România, Naty câștigă bani de la televiziunea unde este angajat și faimosul său frate

09 febActual
Prăjiturile de lux ale Dacianei Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta. Fosta europarlamentară are o cofetărie de fițe

09 febActual
Salariul ospătarilor de la Guvern a dispărut. Ilie Bolojan nu mai dă mese după ședințele de la Palatul Victoria

09 febActual
Ziua Z pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă va fi judecat pentru propagandă legionară

09 febActual
Cine este, de fapt, patronul Prima TV. Are legături strânse cu omul care a creat gigantul Digi România

09 febActual
Salariile pe care le încasează farmacistele de la Farmacia Tei, mai mari decât la Dr. Max sau Catena. Contează și câtă experiență au

09 febActual
Scenariu negru pentru educația din România. Rectorul Universității Politehnica Timișoara lansează avertismente

09 febActual
Tramvaiul groazei din București. Vagoanele Imperio se expun unor riscuri majore când circulă în această zonă a Capitalei

09 febActual
Capitala nu va avea Sală Polivalentă nouă. Visul bucureștenilor de a vedea evenimente într-o locație ultramodernă nu se îndeplinește
Articole Similare

09 febActual
Ce vechime se ia în calcul la pensie dacă ai lucrat part-time. Cum se calculează stagiul de cotizare

09 febActual
Greșeala din trafic care îi costă pe șoferi până la 1.300 de lei. Ce spune Codul Rutier despre circulația pe banda a doua

09 febActual
Românii au luat cu asalt ANAF ca să dialogheze cu Ana, noul chatbot al instituției. Ce a fost întrebat de 80% dintre români

09 febActual
Calendar reduceri 2026. Majoritatea supermarketurilor și magazinelor din România respectă aceste date pentru promoții speciale

09 febActual



