Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a transmis printr-un comunicat de presă că prelungește sesiunea de depunere a dosarelor în cadrul programelor "Rabla Clasic" şi "Rabla Plus" până pe data de 31 ianuarie 2023.
Astfel, până la finele lunii ianuarie 2023 pot depune dosare de finanţare în cele două programe persoane fizice, persoane juridice şi unităţi administrativ-teritoriale (UAT).
Solicitanţii se pot înscrie în limita bugetului disponibil alocat de AFM.
Calendarul de desfăşurare a sesiunilor de înscriere în anul 2022 în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional şi a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, precum şi sumele rămase disponibile pot fi consultate pe site-ul www.afm.ro, la secţiunile aferente programelor.
O nouă sesiune de înscriere în programele "Rabla" şi "Rabla Plus" a demarat pe data de 30 septembrie şi urma să se încheie pe 25 noiembrie, timp în care persoanele fizice puteau să se înscrie în cele două programe prin intermediul dealerilor autorizaţi, iar persoanele juridice puteau depune dosarele de finanţare prin accesarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de AFM.
Bugetele totale puse la dispoziţie pentru această etapă se împart astfel: pentru Programul "Rabla Clasic" - persoane fizice, buget de 139.898.500 lei, persoane juridice - buget de 173.300.500 lei, instituţii publice - buget de 15 milioane de lei, în timp ce pentru Programul Rabla Plus - persoane fizice, bugetul este de 115.500.000 lei, persoane juridice - 202.303.000 lei şi instituţii publice - 15 milioane de lei, transmite AGERPRES
Vești bune pentru românii care vor să își cumpere o mașină! Administrația Fondului pentru Mediu prelungește sesiunea de înscriere în programele Rabla 2022
Trending

03 marEntertainment
Dezastrul din Dubai a băgat spaima în vedetele din România. Și-au investit averile în apartamente, iar prețul imobilelor ar putea scădea peste noapte

03 marActual
Profeția lui Andrei Caramitru: Putin va fi KAPUT. Progresistul continuă să îi propovăduiască sfârșitul liderului de la Kremlin

03 marActual
Prăbușirea imperiului lui Dorin Cocoș. Avea milioane de euro, iar astăzi trăiește ca un om obișnuit

03 marActual
Bani în plus pentru electrocasnicele vechi. Românii pot primi până la 150 de lei pe fiecare dispozitiv

03 marSocial
Banii ascunși ai lui Viorel Hrebenciuc. Cum a fost deconspirat fosta eminență cenușie a Partidului Social Democrat

03 marSocial
180.000 de pensionari privilegiați au încasat 13,8 miliarde de lei într-un singur an. Angajații din această categorie nu duc deloc lipsa banilor

03 marActual
Semnificația martorilor din bord pe care toți șoferii ar trebui să o cunoască. Te pot scuti de un drum la mecanic

03 marActual
Ce leafă încasează o măicuță sau un călugăr în 2026. Puțini știu că banii lor vin direct din fondurile lăcașelor de cult

03 marExterne
A început Al Treilea Război Mondial? Aleksandr Dughin, ideologul lui Vladimir Putin, contrazis de Cozmin Gușă

03 marEconomie



