Vești importante de la Guvern pentru români! Programele prin care se pot cere bani de la stat pentru cumpărarea de mașini noi, respectiv Rabla Clasic și Rabla Plus vor avea o nouă sesiune care urmează să demareze pe data de 13 mai 2022 și se va termina pe data de 31 mai 2022.
În contextul în care o nouă sesiune de înscrieri va demara în 13 mai 2022 atât în cazul programului Rabla Clasic, cât și a programului Rabla Plus, potrivit Administrației Fondului pentru Mediu, iar pentru acest an au apărut schimbări majore la regulile celor două programe, prezentăm astăzi pașii pe care trebuie să-i parcurgă persoanele fizice pentru a cere bani de la stat pentru cumpărarea de mașini noi. Sesiunea de înscrieri se va încheia pe 31 mai.
De principiu, procedura conține câțiva pași simpli: înscrierea la un producător auto validat de Administrația Fondului pentru Mediu (lista poate fi consulată aici), predarea, la un colector autorizat, a cel puțin unei mașini vechi, radierea acesteia din circulație și cumpărarea unei mașini noi, ce respectă caracteristicile stabilite pentru fiecare dintre cele două programe.
Începând din acest an, spre deosebire de regulile anterioare, și banii pentru cumpărarea unei mașini electrice sau hibride prin programul Rabla Plus sunt condiționați de casarea unei mașini vechi. În plus, indiferent despre care dintre cele două programe vorbim, se pot casa două mașini vechi, valoarea stimulentului financiar de la stat fiind mai mare decât în cazul casării uneia singure.
Așa cum apare în ghidurile de finanțare ce vizează cele două programe (Ordinul Ministerului Mediului nr. 324/2020 - Rabla Clasic și Ordinul nr. 323/2020 - Rabla Plus), beneficiază fie de o primă de casare (Rabla Clasic), fie de un ecotichet (Rabla Plus) solicitantul care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
- are domiciliul sau reședința în România;
- are îndeplinite obligațiile de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul de stat și bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;
- s-a înscris la un producător validat în vederea achiziționării unui autovehicul nou, obținând nota de înscriere;
- a predat autovehiculul uzat unui colector autorizat;
- a radiat din evidența circulației autovehiculul uzat;
- a prezentat producătorului validat informații privind distrugerea și radierea din evidența circulației a autovehiculului uzat;
- achiziționează autovehiculul nou de la producătorul validat care a eliberat nota de înscriere.
Apoi, pentru înscrierea în program, persoanele fizice trebuie să depună la producătorul validat un dosar, ce conține următoarele documente:
- actul de identitate al solicitantului care atestă identitatea și domiciliul sau reședința în România, eliberat de către autoritățile române, în termen de valabilitate, în copie certificată „conform cu originalul“;
- certificatul de înmatriculare a autovehiculului uzat, în copie certificată „conform cu originalul“ de către producătorul validat;
- cartea de identitate a autovehiculului uzat, în copie certificată „conform cu originalul“ de către producătorul validat;
- actul doveditor eliberat de către serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent teritorial, în copie certificată „conform cu originalul“ de către producătorul validat, pentru cazul în care din certificatul de înmatriculare sau din cartea de identitate a autovehiculului uzat nu rezultă anul fabricației, anul primei înmatriculări în România și/sau categoria autovehiculului uzat;
- certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, eliberat de autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința solicitantul, nu mai vechi de 30 de zile la data prezentării la producătorul validat, în original, în copie legalizată sau emis și comunicat prin mijloace electronice de transmitere la distanță;
- certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanțelor pe numele solicitantului, nu mai vechi de 90 de zile la data prezentării, în original, în copie legalizată sau în Spațiul Privat Virtual.
Potrivit celor două ghiduri, nota de înscriere este valabilă 300 de zile (zece luni) de la data emiterii. În toată această perioadă, dar până la data predării mașinii uzate la casare, persoana înscrisă poate solicita producătorului validat retragerea dosarului de participare.
De fapt, în termenul amintit anterior trebuie făcută și casarea mașinii sau mașinilor vechi, dar și achiziționarea celei noi. Mașinile cumpărate prin cele două programe nu pot fi înstrăinate timp de un an de la data achiziției.
În acest an, la casarea unei mașini, în cazul programului Rabla Clasic, valoarea primei de casare este de 6.000 de lei (pentru două mașini casate, prima este de 9.000 de lei), în timp ce, în cazul programului Rabla Plus, ecotichetul are valoarea de 51.000 de lei pentru achiziția unei mașini electrice sau pe hidrogen (54.000 în cazul casării a două mașini) și 26.000 de lei pentru cumpărarea unei mașini hibride (29.000 pentru casarea a două mașini), informează avocatnet.ro


















