Ucraina va beneficia de sprijin necondiţionat din partea blocului comunitar, a transmis sâmbătă șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, precizând faptul că această ţară trebuie să reziste în faţa atacurilor ruseşti pentru a apăra valorile europene.
"Suntem alături de Ucraina, fără niciun fel de 'dacă' sau 'dar'", a afirmat Ursula von der Leyen într-un discurs ţinut la un eveniment al partidului său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), la Düsseldorf, în Germania.
Ucraina "luptă pentru valorile noastre comune, luptă pentru respectarea dreptului internaţional şi pentru principiile democraţiei şi de aceea Ucraina trebuie să câştige acest război", a spus ea.
Von der Leyen şi colegii săi comisari europeni plănuiesc un summit UE-Ucraina la 3 februarie.
Totodată, ea a pledat pentru trecerea în forţă a Germaniei la energiile regenerabile, pentru binele climatului şi pentru a reduce veniturile Moscovei, potrivit DPA.
"'Nu se poate reveni la dependenţa de combustibilii fosili ruşi în nicio circumstanţă", a afirmat Ursula von der Leyen în acelaşi discurs.
"Acesta este un obiectiv pentru generaţii pe care trebuie să-l rezolvăm", a insistat ea.
Ursula von der Leyen, membră a CDU, s-a exprimat la o reuniune a partidului său în landul Renania de Nord-Westfalia, un centru industrial puternic, unde se află Köln, Dusseldorf şi Dortmund.
Acest land din vestul Germaniei are toate premisele pentru a ieşi mai puternic din această transformare către tehnologiile curate, a spus ea.
Dar lupta împotriva schimbărilor climatice nu trebuie să fie abordată în detrimentul economiei, a ţinut săbserve şefa Comisiei Europene.
Preşedintele rus Vladimir Putin 'a crezut că ne poate şantaja cu dependenţa noastră de petrol, cărbune şi gaze din Rusia', dar Germania a găsit repede alte surse, a mai spus Ursula von der Leyen, conform AGERPRES
Vești bune pentru Ucraina! Șefa Comisiei Europene asigură Kievul că va beneficia de sprijin necondiționat din partea blocului comunitar
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

08:19Actual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

14:28Actual
Domeniul în care se caută urgent 10.000 de angajați, dar prea puțini doresc. Salariile sunt peste medie

25 marExterne
100 de lei de benzină în țara vecină. Statul le acordă acest ajutor, pe fondul scumpirilor

12:20Actual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare

circa 1 oră în urmăActual
IKEA dă 250 de lei gratis pentru clienții fideli. Oferta începe din 1 aprilie 2026
Articole Similare

25 marExterne
100 de lei de benzină în țara vecină. Statul le acordă acest ajutor, pe fondul scumpirilor

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne



