Un înalt responsabil al Casei Albe a transmis vineri că preşedintele american, Joe Biden, le-a semnalat vineri liderilor din G-7 că va da undă verde livrării de către occidentali de avioane de luptă Ucrainei, inclusiv F-16 americane.
Preşedintele american, aflat la summitul G-7 de la Hiroshima, în Japonia, i-a asigurat pe interlocutorii săi că susţine "o iniţiativă comună vizând antrenarea de piloţi ucraineni pe avioane de luptă de generaţia a patra, inclusiv F-16", a afirmat sursa.
Joe Biden, care orchestrează răspunsul occidental în faţa Rusiei, se confruntă cu o presiune crescândă de a autoriza trimiterea de avioane de vânătoare americane F-16 Ucrainei, nu de către SUA, ci de alte ţări care dispun de astfel de avioane, notează AFP.
"Pe perioada antrenamentului, lunile următoare, coaliţia noastră de state participante la acest efort va decide când să furnizeze avioanele, câte şi cine", a menţionat responsabilul.
Formularea sa - "când" şi nu "dacă" - este semnalul cel mai favorabil din partea Statelor Unite, până acum, în privinţa livrării acestor avioane, insistent cerute de Kiev, transmite AGERPRES
Vești bune pentru Volodimir Zelenski! Președintele american le semnalează liderilor G7 că va da undă verde livrării de avioane de luptă Ucrainei
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

13 minute în urmăSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



