Vineri se lansează ediţia de toamnă a programului "Litoralul pentru toţi", prin care românii se pot caza în hotelurile şi pensiunile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră cu preţuri începând de la 35 de lei pe noapte, a transmis Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) într-un comunicat de presă.
Potrivit unui comunicat al FPTR, remis AGERPRES, pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon, majoritatea hotelurilor din acest program păstrând tarifele de anul trecut.
Programul "Litoralul pentru toţi", ajuns la ediţia cu numărul 42, se derulează în perioada 1 - 30 septembrie 2023 şi se adresează tuturor turiştilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon. Până în prezent s-au înscris în program 48 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 5.000 de locuri de cazare pe noapte. Reprezentanţii FPTR estimează că peste 100 de unităţi vor intra în acest program, astfel încât peste 40.000 de turişti ar putea beneficia de tarife reduse pe litoral în luna septembrie. Locurile vor fi vândute direct de hoteluri, dar şi prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor.
În programul "Litoralul pentru Toţi", tariful pentru o noapte de cazare începe de la 35 de lei pe noapte, pentru o persoană, cel mai ieftin pachet, fără masă, putând fi achiziţionat la un hotel de 2 stele din staţiunea Eforie Nord, dacă se achiziţionează un sejur de minim 5 nopţi. În acest program s-au înscris hoteluri de 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turişti.
"Litoralul pentru Toţi" este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone, transmite AGERPRES
Vești bune! Se dă startul programului ‘Litoralul pentru toți’! Cât costă o zi de vacanţă la mare
Trending

25 febActual
Mata Hari de România. Ziarista care s-a iubit cu șeful SIE sau ambasadorul Elveției la București și a iscat un scandal diplomatic

25 febActual
Filmulețe cu soțiile ambasadorilor, pe masa președintelui. Metodele vechi ale SIE de a intra în grațiile șefului statului

25 febActual
Cristian Preda, spaima diplomelor de doctorat, a slujit la mulți politicieni controversați. Fostul consilier al Elenei Udrea a făcut show la Digi 24

25 febActual
Tramvaiul ciudat care "bântuie" Bucureștiul. Niciun model asemănător nu există în România

25 febActual
ANM: Ninsoarea și vremea rea pun stăpânire pe România. Harta zonelor afectate până joi dimineața

25 febActual
Ilie Bolojan și-a pus în cap studenții și profesorii. Replica premierului declanșează revolta în Educație: „Ar fi trebuit să tacă, să nu comenteze”

25 febActual
Zona de lângă București unde apartamentele își vor dubla prețul. Metroul ajută la dezvoltarea orașului

25 febActual
Orașul din România care a devenit cimitir de mașini abandonate. Locuitorii urbei sunt revoltați de această situație ce pare să nu aibă rezolvare

25 febActual
Apare o nouă fabrică în România. Orașul în care doi antreprenori români vor investi 6 milioane de euro pentru a revitaliza industria navală

25 febActual



