Vești bune! TAROM introduce noi curse pentru fanii UNTOLD

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 30-07-2023 16:15

Actualizat: 30-07-2023 14:47

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Compania TAROM introduce două curse noi cu destinaţia Cluj-Napoca, special destinate fanilor UNTOLD, informează compania, printr-un comunicat.


Astfel, doritorii, îşi pot rezerva, începând de vineri, bilete pentru cursa RO645, cu plecare pe 2 august din Bucureşti (ora 17:10) şi retur pentru cursa RO608 din data de 7 august din Cluj-Napoca (ora 20:05).


"Pentru că am primit nenumărate solicitări să suplimentăm locurile către Cluj-Napoca, am decis să operăm două curse suplimentare dedicate, în special, celor care vor să călătorească rapid spre UNTOLD. Festivalierii pot prinde cursa TAROM de pe 2 august, cu plecare de pe Aeroportul Otopeni, cu retur pe 7 august din Cluj. Locurile sunt limitate. Cei care doresc să ajungă cu avionul la Cluj, pentru Festivalul UNTOLD, ar trebui să achiziţioneze rapid biletele noi pe care le-am scos de astăzi la vânzare", au declarat reprezentanţii TAROM.


Biletele noi au fost puse în vânzare de vineri, 28 iulie, şi se pot achiziţiona rapid de pe www.tarom.ro sau prin aplicaţia TAROM pentru IOS şi Android.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri