Vești excelente pentru o anumită categorie de persoane! Vor primi aceste tichete valorice și pe suport electronic

Autor: Ion Motea

Publicat: 03-03-2023 10:00

Actualizat: 03-03-2023 09:56

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Vești importante! Potrivit unui proiect de ordonanță aflat în dezbatere publică la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), procedurile pe care trebuie să le urmeze persoanele cu handicap grav sau accentuat pentru a beneficia de gratuitatea la transportul cu autoturismul vor deveni mai flexibile și mai facile.



Prin proiectul de OUG, Ministerul Muncii propune modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, inclusiv a unor aspecte ce țin de acoperirea cheltuielilor legate de transportul cu autoturismul de care beneficiază persoanele cu dizabilități.

Astfel, proiectul stabilește că persoanele cu dizabilități vor beneficia, pentru transportul cu mașina, inclusiv de tichete valorice pe suport electronic.

Concret, proiectul prevede că persoanele cu handicap grav sau accentuat vor beneficia de gratuitatea transportului interurban cu autoturismul aflat în proprietatea acestora, familiei, asistentului personal, asistentului personal profesionist sau însoțitorului, pentru cheltuielile necesare alimentării cu carburant și/ sau alimentării mijloacelor de transport electrice în una dintre următoarele modalități:

  • bonuri de carburant, pe suport hârtie;

  • bonuri valorice, pe suport electronic;

  • decontare.



Sumele destinate transportului în care vor trebui să se încadreze persoanele cu dizabilități rămân aceleași, respectiv de 1.500 de lei/ an - pentru persoanele cu handicap grav și de 750 de lei/ an - pentru persoanele cu handicap accentuat.


E de remarcat faptul că se introduce în enumerarea de mai sus, cea a deținătorilor de mașini pentru care se poate acoperi costul carburantului cu bani de la stat, și asistentul personal profesionist, care acum lipsește din enumerarea prevăzută în Legea 448/2006.

Apoi, se stabilește introducerea unui sistem informatic național de management privind dizabilitatea, ce va permite colectarea, stocarea și diseminarea către autoritățile administrației publice centrale și locale, beneficiari individuali și parteneri instituționali a informațiilor referitoare la persoanele cu dizabilități, copii și adulți, încadrate în grad și tip de handicap sau care solicită evaluarea în vederea încadrării în grad și tip de handicap.

Acest sistem va facilita accesul persoanelor cu handicap sau a celor care solicită încadrarea în grad și tip de handicap la informații privind situația dosarului depus și va permite controlul măsurilor implementate.

Utilizarea sistemului național de management privind dizabilitatea va deveni obligatorie pentru autoritățile administrației publice locale, potrivit proiectului, începând cu data de 1 mai 2023, conform avocatnet.ro.

Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de OUG trebuie adoptat de către Executiv și publicat în Monitorul Oficial.

Vezi și:


Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, a făcut anunțul momentului pentru milioane de români: ‘Nicio pensie nu va scădea’


Un pensionar militar și-a publicat talonul de pensie din februarie 2023! ‘Vă trimit să vedeți ce înseamnă o pensie specială’

Voucher de sute de euro pentru români- Cine va beneficia de acesta

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri