Vești importante! Acești români vor putea ieși mai repede la pensie, dacă lucrează în anumite domenii

Autor: Ion Motea

Publicat: 18-11-2022 22:45

Actualizat: 18-11-2022 22:40

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Vești bune pentru mii de români! Potrivit unei propuneri legislative ce a primit votul decisiv în Parlament, cel al deputaților, o nouă serie de angajați se pot pensiona mai devreme. Proiectul vizează introducerea anumitor activități din sectorul construcțiilor de mașini, dar și din unitățile de producție ale minelor de minereuri în categoria locurilor de muncă în condiții speciale.


 

Propunerea legislativă, care merge acum la promulgarea președintelui țării, dorește să introducă în categoria locurilor de muncă în condiții speciale din Legea 263/2010 a sistemului de pensii publice 
“sectorul construcții mașini, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice": 


  • turnarea pieselor și lingourilor de oțel, în turnătoriile de oțel;

  • turnarea pieselor de fontă, pieselor din aliaje neferoase și pieselor cu modele ușor fuzibile în turnătoriile de fontă, turnătoriile de aliaje neferoase și turnătoriilor de precizie;

  • forjarea pieselor pe ciocane de peste 2 tone forță în secțiile de forjă;

  • turnarea cuzineților din aliaje neferoase pe suport de oțel în turnătoriile de cuzineți;

  • activitatea desfăşurată de către ingineri, subingineri şi tehnicieni, pe durata a cel puţin 50% din timpul normal de muncă, în secţiile de producţie respective.


În plus, același tratament se va aplica și pentru activitățile de producție, mentenanță și asimilate din unitățile de producție ale minelor de minereuri, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice extracției minereurilor care a ocupat următoarele funcții: adjunct şef carieră, adjunct șef depozit, adjunct șef uzină, artificier, automacaragiu, buldozerist, electrician, electrician subteran, electromecanic, electromecanic subteran, electromecanic turbosuflantă, electronist, excavatorist, frezor, inginer, inginer conducător formație de lucru, inginer șef investiții, inginer șef producție, instalator, laborant, lăcătuș, lăcătuș mecanic, lăcătuș mecanic subteran, macaragiu, maistru, manipulant, mecanic, mecanic mașini utilaje, mecanic subteran, miner subteran, miner suprafață, muncitor necalificat, muncitor necalificat subteran, operator preparare, operator preparare subteran, prelucrător așchiere, revizor tehnic, șef carieră, șef laborator control tehnic de calitate, șef depozit, șef secție, șef uzină, strungar, subinginer, subinginer conducător formație de lucru subteran, sudor, sudor subteran, tehnician.

 

În fine, în categoria locurilor de muncă în condiții speciale va fi introdusă și activitatea de trefilare, inclusiv prin decaparea cu acizi, desfășurată de către persoanele încadrate în muncă la SC ArcelorMittal Roman.


 

După ce va intra în vigoare propunerea legislativă, va fi asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care salariaţii au desfășurat unele dintre activitățile amintite în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

În prezent, Legea pensiilor publice prevede că aceia care au muncit în condiții speciale de muncă beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare cu jumătate din anii munciți în aceste condiții.

Notă: Un alt proiect legislativ înregistrat la Senat în octombrie urmărește reducerea vârstei standard de pensionare și în funcție de fracțiuni de ani munciți în condiții speciale, nu doar de anii întregi.

Inițiatorii motivează necesitatea adoptării proiectului pentru eliminarea inechităților rămase în legea pensiilor între angajații care au desfășurat activități cu afectarea relativ similară a sănătății.

Forma actuală a propunerii legislative prevede că intrarea în vigoare va avea loc începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care se publică în Monitorul Oficial, conform avocatnet.ro.

Atenție! Prevederile propunerii legislative nu sunt încă oficiale. Pentru a intra în vigoare, propunerea trebuie să fie promulgată de șeful statului și publicată în Monitorul Oficial.

Vezi și:


Vești extrem de bune pentru antreprenorii români! Vor putea obține fonduri de până la 500.000 euro


Ministrul Muncii, Marius Budăi, îi anunță pe pensionarii din România că într-o săptămână, o săptămână și ceva vor afla cu cât se vor majora pensiile în ianuarie 2023

Important! Legea Pensiilor are parte de modificări: Cine iese mai devreme la pensie

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri