Noua lege a pensiilor. Vestea momentului pentru beneficiarii acestor pensii, dar și pentru cei care vor avea parte de ea după ce vor ieși din câmpul muncii.
Valoarea pensiei minime va crește, de la începutul anului viitor, cu peste 150 de lei și va ajunge la aproape 1.300 de lei, potrivit ordonanței care, pe final de an, a venit cu mai multe măsuri fiscal-bugetare.
OUG 115/2023, apărută acum câteva zile, conține o serie de măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, dar și pentru combaterea evaziunii fiscale.
Printre multele măsuri conținute, ordonanța stabilește și majorarea indemnizației sociale pentru pensionari, cunoscută și sub numele de pensie minimă.
Totul se întâmplă de la 1 ianuarie 2024
Astfel, de la 1 ianuarie 2024, indemnizația socială pentru pensionari este de 1.281 de lei. Potrivit OUG 168/2022, în 2023, valoarea pensiei minime este de 1.125 de lei.
După cum este prevăzut în OUG 6/2009 privind instituirea indemnizației sociale pentru pensionari, de pensia minimă pot beneficia pensionarii sistemului public de pensii și pensionarii sistemului militar de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei (cuvenit sau aflat în plată) se situează sub nivelul indemnizației sociale pentru pensionari.
Pensia minimă se determină ca diferență între valoarea stabilită pentru anul respectiv (în 2024, 1.281 de lei) și nivelul cuantumului pensiei cuvenit sau aflat în plată.
În cazul pensionarilor care beneficiază de pensie de urmaș, indemnizația socială pentru pensionari, calculată ca mai sus, se acordă fiecărui urmaș în parte.
Odată cu majorarea pensiei minime, respectiv de la 1 ianuarie 2024, se vor aplica mai multe alte măsuri ce vizează persoanele fizice. De pildă, valoarea punctului de pensie se majorează cu aproape 14%, conform avocatnet.ro.


















