Vești importante pentru românii care lucrează în Diaspora! Casa de Pensii a făcut anunțul: Dreptul la pensie nu se pierde și nu este afectat

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 07-09-2023 14:45

Actualizat: 07-09-2023 14:40

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Maria-Luiza Socol-Florescu, director în cadrul Direcției Relații Internaționale la Casa Națională de Pensii Publice, a transmis că dreptul la pensie în cazul persoanelor care aleg să muncească în străinătate nu se pierde, nu este afectat.


 


 


Aceasta spune că dreptul la pensie nu se pierde în cazul celor care pleacă să muncească în străinătate.


”Vestea este una bună. Dreptul la pensie în cazul persoanelor care au lucrat în România și apoi s-au decis să-și exercite dreptul la liberă circulație în interiorul Uniunii Europene nu se pierde, nu este afectat.

S-au creat mecanisme, prin intermediul unor regulamente europene, direct aplicabile în toate statele membre, deci ele nu trebuie transpuse, ci luate ca atare, astfel încât statele să ne coordonăm între noi pentru ca drepturile la pensie să nu fie afectate, să nu fie pierdute”, a transmis directorul

În acest sens, sunt protejate drepturile românilor din UE, dar și din Elveția, precum și din Marea Britanie, scrie dcnews.ro
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri