Tinerii din țara noastră ce nu au împlinit vârsta de 26 de ani pot solicita, în anumite condiții, un ajutor de stat în valoare de 200 de euro pentru a achiziționa un calculator nou, cererile putând fi depuse, potrivit Ministerului Educației Naționale (MEN), până spre sfârșitul lunii viitoare. În acest context, îți spunem astăzi care sunt pașii ce trebuie făcuți pentru a primi banii de la stat.
După cum stabilesc Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, tinerii din țara noastră cu vârsta de până la 26 de ani, elevi sau studenți ai învățământului de stat sau particular acreditat pot primi, în cadrul programului “Euro 200”, un ajutor de stat în vederea cumpărării unui calculator nou.
Recent, MEN a anunțat că termenul-limită pentru depunerea cererilor în programul “Euro 200” din acest an este 19 aprilie, adică cei interesați mai au doar puțin peste trei săptămâni pentru a depunere cererile prin care pot obține ajutorul financiar, notează avocatnet.ro.
Cei ce pot solicita ajutorul de la stat sunt, așa cum spuneam mai sus, tinerii cu vârsta de până la 26 de ani (elevi sau studenți) care vor să-și cumpere un calculator nou și care provin dintr-o familie cu un venit pe membru de familie de până la 250 de lei. Acum aproape un an, valoarea plafonului venitului brut pe membru de familie a fost majorată de la 150 de lei la 250 de lei, ceea ce înseamnă că mai mulți tineri pot beneficia în prezent de ajutorul de 200 de euro.
Ce documente sunt necesare:
- cererea completată de părinte sau de tutore
- copie a certificatului de naștere sau a actului de identitate al elevului sau al studentului;
- copii ale certificatelor de naștere sau ale actelor de identitate, după caz, ale celorlalți membri ai familiei;
- adeverință de la școală sau facultate, din care să rezulte că ceilalți (celelalte) frați (surori) sunt elevi (eleve) sau studenți (studente);
- acte doveditoare, în original, privind veniturile membrilor familiei;
- declarație pe propria răspundere a părintelui sau a elevului/studentului cu vârsta de peste 18 ani care să ateste faptul că venitul brut lunar pe membru de familie se încadrează în plafonul de 250 de lei;
- o adeverință eliberată de școală sau facultate din care să rezulte media generală sau calificativul din anul școlar anterior;
- adeverință eliberată de către unitatea de învățământ din care să rezulte numărul de absențe nemotivate din anul școlar anterior;
- adeverință eliberată de facultate din care să rezulte că studentul a promovat minimum 45 de credite în anul universitar anterior.
Toate actele de mai sus se depun la școala sau facultatea pe care o frecventează elevul sau studentul, iar la depunerea documentelor, acesta trebuie să prezinte, pe lângă copiile certificatelor de naștere și a actelor de identitate, și documentele în original, la dosar rămânând, în mod evident, doar copiile.
Venitul brut lunar pe membru de familie se stabilește luând în calcul toate veniturile cu caracter permanent din luna precedentă depunerii cererii, dar fără a ține cont de alocația de stat, alocația suplimentară pentru familiile cu mulți copii, bursa de studiu sau bursele sociale.
Potrivit legislației, ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii, iar familie se consideră a fi, pe lângă familia formată din soț și soție sau soț, soție și copiii lor necăsătoriți, și persoanele necăsătorite care locuiesc împreună cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei, scrie sursa mai sus citată.
Ajutorul financiar se acordă sub forma unui bon valoric, al cărui model se modifică anual din motive de securitate. În acest an, bonurile valorice se vor elibera în perioada 22 iulie - 9 august, iar utilizarea acestora este posibilă între 24 iulie și 10 octombrie 2019.
Bonurile valorile pot fi folosite la orice comerciant de calculatoare, diferența dintre valoarea bonului și prețul calculatorului fiind suportată de cel ce face achiziția. Pe de altă parte, magazinele nu pot da rest în bani la utilizarea bonului valoric.
Citește și:
Cine e, de fapt, bărbatul lovit de Tudor Chirilă – A ieșit la iveală
Mii de români sunt vizați! Sunt anunțate schimbări radicale începând cu 1 iunie













