România are șanse slabe să intre în Spațiul Schengen în perioada imediat următoare. Aderarea țării noastre la spațiul comunitar nu se află pe agenda Consiliul Justiție și Afaceri Interne care va avea loc joi, la Luxemburg.
Reuniunea este ultima organizată de Suedia, iar acest stat a anunțat că, deși susține aderarea noastră la acest spațiu, nu va pune subiectul pe agendă până când Austria nu își va schimba poziția.
"Este ultima șansă din acest an, pentru că din moment ce Consiliul JAI și-a propus drept primul punct pe ordinea de zi, discutarea strategiei pe următoarele 12 luni în ceea ce privește problematica Schengen și lipsește cu desăvârșire exact punctul cel mai important, ca cei peste 27 de milioane de cetățeni europeni, români și bulgari, care sunt singurii în momentul de față ce nu se bucură de libera circulație în UE, nu sunt pe ordinea de zi, arată cât se poate de clar că decizia politică în cadrul Consiliului este de a amâna această decizie, lucru inacceptabil", a declarat Eugen Tomac, europarlamentar.
Acesta a menționat că Guvernul României are responsabilitatea de a insista și de a solicita explicații clare.
"Guvernul are obligația de a insista și de a cere explicații clare mai ales pentru că premierul suedez, ne-a spus că acest subiect va fi pe ordinea de zi.
Singura poartă sigură pentru noi este procesul pe care l-am deschis la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, scrie antena3.ro
Vești proaste pentru români! Intrarea României în Schengen nu se află pe agenda următorului consiliu JAI
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

24 sepEconomie
Românii care nu vor mai fi nevoiți să mai plătească impozit pe teren. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească

24 sepSocial
Zile în plus de concediu de odihnă pentru părinți. Categoriile care pot solicita beneficiul de la angajator

24 sepPolitica
Claudiu Manda, primele declarații după ce Siegfried Mureșan l-a făcut de rușine. Ce a spus soțul Liei Olguța Vasilescu

24 sepEconomie
Începe valul de concedieri la Orange România. CEO-ul a făcut anunțul despre disponibilizări

24 sepEconomie
Dispare McDonald’s din România, în forma pe care o cunoșteau consumatorii. Lanțul de restaurante fast-food va aduce preparate sănătoase, în întreaga lume

24 sepEconomie
Locul din România unde cu 15.000 de lei îți iei casă. Străinii adoră satul, unii au ales să se și mute în zonă

24 sepPolitica
Lia Olguța Vasilescu îi ia apărarea soțului, după ce propunerea de premier l-a criticat aspru. „Simț al ridicolului? Nu cred că aveți”

24 sepPolitica
România, mare putere globală. Noua ordine mondială ar urma să ne claseze într-o poziție mai bună

24 sepEconomie
Ce mai face Daniel Dines, fondatorul UiPath: „M-am apucat de peptide, de suplimente... Cred că iau vreo 60 de suplimente diferite pe zi. Și toate au fost recomandate și verificate de AI”

24 sepSocial
Metrou în Colentina, Voluntari, Bragadiru. Lista completă de stații pe care le va avea M7, Vlad Popescu Piedone a semnat pentru studiul de fezabilitate
Articole Similare

24 sepActual
[P]Ce sunt jocurile Bell Link și cum funcționează premiile

24 sepActual
Sectorul 5 a pornit Studiul de Fezabilitate pentru linia de metrou M7

24 sepEconomie
Curs valutar BNR 24 septembrie 2026: Euro scade ușor, dolarul urcă

24 sepHoroscop
Horoscop financiar 24 septembrie — previziuni complete

23 sepEntertainment



