Fondurile pentru programul Prima Casă sunt pe terminate. Anul acesta s-a epuizat 75% din banii acordați programului. Astfel, în primele 8 luni ale acestui an au fost acordate peste 16.000 de garanţii. Programul a avut un buget de două miliarde de lei.
Asta înseamnă echivalentul unor împrumuturi în valoare de 4 miliarde de lei.
„La fondul de garantare se mai evaluează dosare, dar sunt depuse de acum două luni. Am avut în anii anteriori închidere mai timpurie, vorbim de lunile iunie și iulie, în condițiile în care erau fonduri mai mari alocate. Cererea de Prima Casă pare că s-a mai temperat ușor, prețurile la imobile în orașe mari au crescut foarte mult, astfel încât clienții să se orienteze către creditul ipotecar.”, a declarat Dragoș Nichifor, broker de credite.
Preţurile imobilelor au crescut şi cu 10 procente în ultimul an aşa că potenţialii clienţi sunt tentaţi să mai aştepte o perioadă înainte de a cumpăra o casă în unele orașe din țară.
„Mulți clienți care vor să-și cumpere tind să investeascp în 3 camere, nu ca până acum 2, 3 ani când încercau de la spații mici, garsoniere să migreze la două camere. Tendința e spre camere, spre suprafețe mai mari. Ajungem la o medie de o mie de euro pe metru pătrat.”, a declarat Cătălin Lăzărescu, dezvoltator imobiliar.
Dobânzile la creditele în lei au au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 3 ani şi jumătate. Dobânda medie la credite a urcat cu 1,7 puncte procentuale şi a ajuns în luna iulie la 7,14 la sută, potrivit Digi 24.
Citește și:
Mare atenție! Toți șoferii care au mașini înmatriculate trebuie să facă asta – În această săptămână s-a decis totul
Guvernul Dăncilă pune banii pe masă! Sute de persoane beneficiază de sume importante













