Vești uriașe pentru români! Din 21 decembrie, pot depune solicitări pentru a primi bani. Procesatorii pot depune, începând din 21 decembrie, solicitări de finanţare a proiectelor pentru investiţii în procesarea produselor agricole pentru obţinerea de produse neagricole, precum pâine, produse zaharoase, prăjituri sau bere artizanală, prin intermediul unei scheme cu buget de peste 35 de milioane de euro, se arată într-un comunicat al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), transmis luni AGERPRES.
„Începând din 21 decembrie, procesatorii pot depune online la AFIR solicitări de finanţare a proiectelor pentru investiţii în procesarea produselor agricole pentru obţinerea de produse neagricole, precum pâine, produse zaharoase, prăjituri, bere artizanală şi multe altele. Finanţarea disponibilă prin schema GBER a submăsurii 4.2 contribuie semnificativ la creşterea calităţii produselor obţinute, a siguranţei alimentare şi la obţinerea de noi produse competitive, cu impact economic asupra procesării ulterioare în întreprinderi, cu asigurarea standardelor de calitate", a afirmat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.
Acesta a adăugat că valoarea sprijinului financiar poate ajunge până la 2,5 milioane de euro pentru investiţiile care conduc la un lanţ alimentar integrat. Pragul de calitate lunar pentru depunerea unui proiect este de 65 de puncte (în 21 decembrie 2018 - 31 ianuarie 2019) şi scade treptat până la pragul minim de depunere de 15 puncte (1 - 30 iunie 2019).
Sesiunea de primire a proiectelor de investiţii în procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole va fi deschisă prin intermediul schemei GBER aferente submăsurii 4.2 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2020, în perioada 21 decembrie 2018, ora 9:00 - 30 iunie 2019, ora 16:00.
Potrivit AFIR, fondurile totale disponibile pentru această sesiune sunt de 35.348.504 euro, împărţite astfel: 21.209.103 de euro pentru dezvoltarea şi modernizarea unor capacităţi de procesare şi de comercializarea a produselor agricole şi de 14.139.401 euro pentru crearea de noi unităţi de procesare a produselor agricole.
Depunerea proiectelor se realizează online pe site-ul AFIR.
Pe lista investiţiilor eligibile prin această linie de finanţare se află: fabricarea pâinii, a prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie, fabricarea îngheţatei şi a sorbetului, fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei şi a produselor zaharoase, fabricarea alimentelor pentru utilizări nutriţionale speciale (de exemplu: lapte praf, alimente fără gluten), dar şi fabricarea unor băuturi, cum ar fi berea artizanală.
Toţi cei interesaţi să pregătească documentaţia în vederea depunerii proiectelor pot consulta Ghidul solicitantului şi anexele pentru schema GBER aferentă submăsurii 4.2, documente publicate pe pagina de internet, www.afir.info, la secţiunea Investiţii PNDR.
Vezi și Lovitură pentru Mioara Roman! Ce pensie are acum fosta soție a lui Petre Roman
Vești bune pentru acești angajați! Salariile lor vor crește din nou
Vești uriașe pentru români! Din 21 decembrie, pot depune solicitări pentru a primi bani
Trending

06 febActual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

06 febActual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

06 febExterne
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

06 febActual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

06 febActual
Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților

06 febActual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

06 febActual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

06 febSocial
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

06 febActual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor

06 febActual
Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3
Articole Similare

06 febSocial
Pensia de urmaș pentru copii. Cine are dreptul la acest sprijin și cum se calculează indemnizația

06 febSocial
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

06 febSocial
DNA pune pe masă mai multe cazuri de corupție la nivel înalt, susține procurorul-șef Marius Voineag

06 febSocial
Categoria de pensionari care va primi despăgubiri din partea statului. Seniorii fuseseră taxați fără drept, după o serie de calcule eronate

06 febSocial



