Vești zdrobitoare pentru români! Se prevede un an greu pentru leu!

Autor: Veronica Niță, redactor

Publicat: 23-12-2019 11:45

Actualizat: 23-12-2019 11:42

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Peste 85% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (față de valoarea actuală), valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni fiind de 4,82, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,86 lei pentru un euro.


Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (noiembrie 2020/noiembrie 2019) a înregistrat o valoare medie de 3,52%. Anul trecut în noiembrie aceiași analiști estimau pentru noiembrie 2019 un curs mediu al euro de 4,75 lei (cursul anunțat vineri de BNR fiind de 4,77 lei/euro, foarte apropiat de estimările CFA de acum un an)


În luna noiembrie 2019, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut față de luna anterioară cu 2,5 puncte până la valoarea de 56,9 puncte (față de aceeași luna a anului anterior, Indicatorul a crescut cu 12,6 puncte). Această evoluție s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului- cel privind condițiile curente și cel privind anticipațiile, informează
ziare.


 

Vezi și:

S-a aflat marele secret al fostului ministru de interne, Carmen Dan


Guvernul schimbă regulile! Cum se vor acorda sporurile angajaților


Atenție, șoferi! Ce se va întâmpla cu amenzile rutiere


 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri