Veștile rele continuă pentru George Simion! Alte 30 de amenzi, în valoare de 38.000 de lei, aplicate de jandarmi după mitingul AUR de la Parlament

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 17-05-2023 18:15

Actualizat: 17-05-2023 17:51

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Sancționarea participanților la mitingul AUR de la Parlament continuă. Jandarmeria a aplicat încă 30 de amenzi, în valoare de 38.000 de lei, fiind aplicate în total, 117 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 118.500 de lei.


 


 


Jandarmii au precizat că, în cazul agresării lui Ludovic Orban, au fost date patru amenzi la tot atâtea persoane, iar în cazul parlamentarului UDMR Csoma Botond, şi el agresat la manifestare, au fost date şase sancţiuni, în valoare de 19.500 de lei, la patru persoane. Verificările continuă.


Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a anunţat, miercuri, că în legătură cu mitingul AUR din 10 mai, au mai fost aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 38.000 de lei.

Astfel, în total a fost întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală privind săvârşirea faptei de tulburare a ordinii publice şi au fost date 117 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 118.500 de lei.


”În cazul agresării domnului Orban Ludovic, au fost identificaţi patru contravenienţi, fiind aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul celui de-al doilea parlamentar, au fost identificaţi 4 contravenienţi, pentru aceştia fiind aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 19.500 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 60 din 1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, cu modificările şi completările ulterioare”, a precizat Jandarmeria Bucureşti.

Potrivit sursei citate, în continuare, se fac verificări pentru identificarea altor persoane care au săvârşit abateri de la cadrul legal în vigoare.

Sancţiunile au fost date în urma mitingului neautorizat organizat de AUR, în 10 mai, la Palatul Parlamentului, scrie news.ro
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri