Viaduct buclucaș pe noua autostradă a României. Proiectul gigant ce leagă două mari regiuni ale țării a avut de depășit un obstacol major

Autor: Ioana Bucur

Publicat: 03-12-2024 18:56

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Noua autostradă a României, o șosea așteptată cu nerăbdare de șoferi, ce va lega două regiuni mari ale țării, a avut de trecut un „hop” major. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a dat informații noi despre un viaduct buclucaș inclus în proiect.

Se lucreză în continuare pe marile șantiere din țară. După o vizită pe teren, șeful CNAIR a făcut o radiografie a progresului făcut de constructor pe Autostrada Sibiu - Pitești (A1).

Potrivit oficialului, lucrările, ce au atins un moment delicat, evoluează bine în ceea ce privește viaductul de la Boița. Stadiul lucrărilor executate este de 50% din piloții forați și peste 30% din radiere.

Te-ar putea interesa și: Autostrada din România unde se lucrează 24h/24h. Termenul inițial de finalizare a tronsonului nu mai este de actualitate și drumul va fi gata mai devreme

Informații noi de la CNAIR despre noul viaduct de pe viitoarea autostradă a României

Acest viaduct inclus pe traseul autostrăzii va avea, la finalizare, o lungime totală de 650 de metri, din care 140 de metri, deschiderea centrală.

„Autostrada Sibiu - Pitești (A1), secțiunea 2: lucrările evoluează bine la viaductul de la Boița!

Stadiul lucrărilor executate este de 50% din piloții forați și peste 30% din radiere. Viaductul de la Boița va avea o lungime totală de 650 m, din care 140 m deschiderea centrală”, a transmis Cristian Pistol.

viaduct autostrada (2)În plus, directorul CNAIR a mai punctat că asocierea de constructori turci (Mapa- Cengiz) desfășoară activități pentru operaționalizarea fabricii în care se vor confecționa tabliere metalice și grinzi de beton, fabrică în care, până la sfârșitul acestui an, vor fi produse primele elemente necesare structurilor de pe secțiunea Boița - Cornetu a autostrăzii Sibiu - Pitești.

„În paralel Asocierea de constructori turci (Mapa- Cengiz) desfășoară activități pentru operaționalizarea fabricii în care se vor confecționa tabliere metalice și grinzi de beton.

Până la finalul anului, în această fabrică vor fi produse primele elemente necesare structurilor de pe secțiunea 2 (Boița - Cornetu) a autostrăzii Sibiu - Pitești”, a încheiat Cristian Pistol.

Te-ar putea interesa și: Noua autostradă ce va străbate un tărâm de basm din România. Ministerul Transporturilor a anunțat când ar putea începe lucrările

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri